Superliga Romaniei Adrian Mititelu s-a decis ce face cu FC U Craiova 1948

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Adrian Mititelu, finanţatorul celor de la FC U Craiova 1948, a decis ce se va întâmpla cu echipa după retrogradare. 



FCU Craiova 1948 a retrogradat în Liga 2, după ce a pierdut şi în ultima etapă din playout, 1-3 cu Hermanstadt. Atunci, Adrian Mititelu spunea că nu ştie ce se va întâmpla la echipă. 

"O să anunţăm zilele următoare care este viitorul echipei. Deocamdată, este un şoc. Am pus mult suflet, mulţi bani, suntem îngenuncheaţi acum. Suntem într-un moment foarte greu, de cotitură. Nu a fost uşor să ajungem aici. Le spuneam şi suporterilor că nu e uşor să rămâi în Liga 1. Uite că o echipă cu un asemenea lot părăseşte Superliga. Nu lotul contează. Contează şi el, dar dacă nu e bine administrat, şi dacă ai mai multe vedete decât jucători care muncesc, care trag, e nasol. Au fost multe greşeli sezonul ăsta. Nu pot să zic principala greşeală. Nu vreau să mă joc cu cuvintele. Au fost multe. Eu sunt vinovatul numărul 1, pentru că toate deciziile au fost ale mele, şi am făcut greşeli după greşeli. Suporterii au tot dreptul să mă înjure, să mă blameze. Dar fără atacuri la familie. Nu mi-e teamă. Mai suporter decât mine nu e nimeni. Dacă în 2011 nu am fost vinovat şi m-au retrogradat cu japca, acum totul a ţinut de mine. Am dormit în post. Am crezut că valoarea individuală a unor jucători e suficientă pentru a evita o astfel de ruşine. Am intrat într-o debandadă de 3-4 etape de nu îi mai recunosc. Pe unii jucători nu îi mai recunosc. Le-am adus nişte reproşuri, dar nu vreau să îi jignesc. Cei din garda veche, care sunt aici de 3-4 ani, sufereau foarte mult. Au fost condiţii de primele 4-5 echipe de departe. Sunt 4 cluburi din România care pot concura cu noi la infrastructură. Jucătorii au avut ce au dorit", a declarat Adrian Mititelu duminica trecută. 

La aproape o săptămână distanţă, Adrian Mititelu a decis ce se va întâmpla cu FC U Craiova 1948. 

"Nu vom ceda. Vom reveni rapid în Superligă", a scris Adrian Mititelu pe Facebook. 

Ce antrenor va avea FC U Craiova 1948 

”Nu au arătat a fi un grup și aici sunt multe discuții de abordat, legat de ceea ce s-a întâmplat în cadrul clubului. Pentru mine, un club cu o infrastructură precum cea a Craiovei, cu jucători cu salarii foarte bune, plătite la timp... e păcat pentru ei ce s-a întâmplat. Mai ales când te numești Universitatea Craiova și joci de multe ori acasă cu mii de spectatori. La meciurile importante, publicul a fost alături de echipă.

Dacă aș merge la ei? De ce nu? Sunt provocări pe care în viață de multe ori trebuie să le accepți, în cazul în care vor veni”, a declarat Andrei Cristea la Digi Sport Matinal.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?