Fotbal international Adrian Mutu, inclus în Hall of Fame-ul clubului italian Fiorentina

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fostul atacant român a jucat la Fiorentina în perioada 2006 - 2011, adunând 143 de jocuri în toate competițiile, 69 de goluri și 29 de assist-uri.



Adrian Mutu, inclus în Hall of Fame-ul Fiorentinei

Fostul atacant român Adrian Mutu a fost inclus în Hall of Fame-ul (galeria vedetelor) clubului italian de fotbal Fiorentina, pentru care a evoluat timp de cinci sezoane.

„Sunt onorat, e un premiu de care sunt mândru. Când joci nu îți dai seama ce poți lăsa în urmă, doar în astfel de momente realizezi că în realitate că ai lăsat ceva în inima unui oraș și, mai ales, în inima suporterilor viola”, a scris Mutu pe contul său de Instagram, în urma ceremoniei desfășurate marți seara la Muzeul Fiorentina.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Adrian Mutu (@adrian10mutu)

În promoția 2024 au mai fost incluși în Hall of Fame, alături de „Il Fenomeno”, Maurilio Prini, campion al Italiei cu Fiorentina în sezonul 1955-56, Bernardo Rogora, campion al Italiei în stagiunea 1968-69, Bruno Beatrice, câștigător al Cupei Italiei, ediția 1974-75.

Mutu (45 ani) a jucat la Fiorentina între 2006 și 2011, adunând 143 de jocuri în toate competițiile, 69 de goluri și 29 de assist-uri.

Fostul internațional a mai jucat în Italia la Inter Milano, Hellas Verona, Parma și Cesena, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel