Superliga Romaniei Alex Mateiu, după 10 ani în Bănie: „Orașul Craiova va fi pentru mine a doua casă”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Contractul fotbalistului Alexandru Mateiu cu formația Universității Craiova ia sfârșit, dar jucătorul născut la Brașov speră să își continue parcursul la echipa din Bănie.



Universitatea Craiova a câștigat barajul de Conference League cu Universitatea Cluj, la loviturile de departajare, scor 5-4, după ce în aproape 130 de minute, cu tot cu prelungiri, scorul a fost 1-1. 

„Nu mă așteptam că voi fi atât de iubit”

După înregistrarea unui succes de către olteni privind ultimul obiectiv al sezonului, se pare că există mai mulți fotbaliști care sunt pe punct de plecare sau care mai au șansa de a negocia un nou contract cu echipa condusă de Gâlcă. Unul dintre jucătorii căruia îi va expira contractul este Alexandru Matei, cel care a ajuns la formația din Bănie în anul 2014.

„Au fost 10 ani minunați petrecuți la Universitatea Craiova, nici nu știu când au trecut... Sunt sincer și spun ca nu mă așteptam în momentul în care am luat decizia să vin că voi sta atât de mult timp, că voi fi atât de iubit și voi avea asemenea rezultate.

Aseară a fost un moment deosebit pentru mine și vreau să mulțumesc clubului și suporterilor. Acum sunt la final de contract și nu știu ce îmi rezervă viitorul, nu m-am gândit în niciun moment în ultima perioadă la discuții cu alte echipe, am fost concentrat pe acest final de campionat pentru ca aveam un obiectiv de îndeplinit și mă bucur ca l-am realizat”, a spus Mateiu.

Mateiu ar mai vrea la Craiova

Alex Mateiu a declarat că ar dori să rămână la formația din Bănie, dar așteaptă și alte oferte. De asemenea, el a dezvăluit că are un singur regret: „Rămân cu un regret, că în această perioadă nu am câștigat un titlu cu Universitatea Craiova, însă sunt convins ca în viitorul apropiat, cu mine sau fără mine Știința va fi campioană.

Voi fi suporterul Universității Craiova până la finalul vieții, iar orașul Craiova va fi pentru mine a doua casă. Nu știu ce se va întâmpla de mâine încolo, acum mă gândesc doar la vacanța. Din acest moment o să analizez orice ofertă care va veni, dar recunosc că prioritate are Universitatea Craiova în cazul în care dorește să continuăm, însă va trebui să fiu pregătit pentru orice discuție, deoarece îmi doresc să mai joc mult timp la un nivel ridicat”, a mai spus Alexandru Mateiu, potrivit Fanatik.

Mateiu nu este singurul fotbalist al oltenilor căruia îi expiră contractul, brazilianul Raul Silva fiind jucătorul care nu va mai continua în tricoul celor din Bănie. Se pare că înțelegerea contractuală a fundașului central cu echipa condusă de Gâlcă expiră în vară, iar contractul său nu va mai fi prelungit. 

„Raul Silva a ținut un discurs incredibil de frumos în vestiar. Nu va mai fi alături de noi în sezonul viitor. E un jucător și un coleg incredibil. Îi dorim multă baftă și ne pare rău că nu mai rămâne alături de Universitatea Craiova”, a dezvăluit Alexandru Crețu, după meciul dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.

Cu toate că Silva a jucat ultimul meci duminică seară în formația celor de la Universitatea Craiova, el nu a reușit să înscrie pentru olteni la loviturile de departajare, fiind cel care a creat o atmosferă irespirabilă pentru fanii craioveni, înainte ca avantajul celor de la „U” Cluj să fie năruit de Dan Nistor, după ratarea de la 11 metri.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?