Alexandru Bologa a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice 2024, de la Paris, la Judo. Nevăzător din naştere, Bologa a afirmat că a vrut de mic să ajungă sportiv de performanţă, dar spune şi că le-a ascuns o perioadă părinţilor că s-a apucat de judo.
"Am simţit că la judo este locul meu şi că pot să am un cuvânt de spus în viitor în acest sport. Părinţii mei ştiau că eu practic înotul, nu ştiau că merg la judo şi că asta îmi doresc. Dar s-au împăcat cu ideea că nu voi mai face înotul, au văzut că îmi place judo şi nu s-au opus. Nu ştiau ce implică judo pentru nevăzători, ei aveau impresia că e prea periculos. Erau într-o zonă de protecţie, şi e normal să fie aşa un părinte. La 15 ani m-am apucat de judo. Dar dintotdeauna mi-a plăcut, când eram la grădiniţă mă băteam cu toţi copiii. Aşa îmi plăcea mie, la vârsta aia.
La nevăzători nu ai nevoie de accesibilizarea unui spaţiu, ca la un sportiv cu afecţiuni locomotorii. Dacă unui nevăzător îi spui cum sunt aşezate obiectele, el îşi formează imaginea spaţiului şi se va descurca singur. Ăsta e primul lucru pe care îl faci cu un sportiv nevăzător, îi faci un tur al spaţiului, îi arăţi unde e masa, unde sunt scaunele, unde e dulapul, şi nu va trebui să îl mai ajuţi după.
Primul antrenament de judo a fost cu o demonstraţie a antrenorilor. Ei arătau un procedeu, cum trebuie executat. Era ceva interesant, învăţam ceva nou. Mie mi se părea foarte interesant cum poţi să arunci un om şi să nu păţească nimic, să nu îşi rupă nimic. Se auzea foarte tare când cădea. Dar odată ce am învăţat să cad, mi se părea ceva natural. Nu pot să zic că mi-a fost frică, deoarece atunci când eşti copil, nu prea ai noţiunea de frică", a declarat Alexandru Bologa la "Un Podcast".
IBSA Judo Grand Prix, Alexandria, Egipt 12-15 martie 2023 – medalia de aur
German Open, Heidelberg, Germania, medalia de aur – 19 feb 2022
Egyptian Pyramids international Championships, medalia de aur – 25 martie 2022
IBSA Judo Grand Prix, Antalya, Turkey, medalia de aur – 23 aprilie 2022
IBSA Judo Grand Prix, Nur Sultan, Kazakhstan, medalia de aur – 28 mai 2022
IBSA Judo Grand Prix, Sao Paolo, Brazil, medalia de aur – 2 iulie 2022
Campionat European Judo medalia de aur – 30 august 2022
IBSA Campionatul Mondial de Judo, Baku, Azerbaijan, medalia de bronz – 8 noiembrie 2022
Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020 – medalia de bronz;
Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro 2016 – medalia de bronz;
Campionatul European de Judo, UK, 2017 – medalia de aur;
Campionatul European de Judo nevăzători, 26 iulie 2019 – medalia de aur;
În data de 21 august 2019 Alex Bologa a devenit numărul 1 în clasamentul mondial.