Echipa nationala Andrei Burcă și Deian Sorescu, nesiguri de participarea la meciurile amicale ale României

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Tricolorii vor întâlni selecționatele Bulgariei și Liechtensteinului în cadrul meciurilor pregătitoare pentru Campionatul European din Germania (14 iunie - 14 iulie).



Tricolorii convocați de către Edi Iordănescu pentru meciurile amicale de la începutul lunii iunie se află într-un cantonament la Mogoșoaia. Întrucât au terminat mai devreme programul la echipele de club, unii dintre jucători s-au prezentat cu câteva zile în avans, printre aceștia Dennis Man, Valentin Mihăilă, Marius Marin și Denis Alibec, cei care au început pregătirea pe 20 mai. Ei s-au pregătit zilnic alături de staff-ul echipei naționale. Ulterior, joi, 23 mai, li s-a alăturat și Andrei Burcă, iar căpitanul Nicolae Stanciu a venit pe 25 mai.

Totuși, chiar dacă Andrei Burcă și Deian Sorescu se simt mult mai bine, staff-ul naționalei nu ar dori să le permită reintrarea în programul normal de pregătire până când aceștia nu sunt complet vindecați. Selecționerul echipei naționale și membrii staff-ului îi doresc pe cei doi în lotul final pentru Campionatul European, evitând ca accidentările pe care le-au suferit să recidiveze și să nu îi poată avea pe teren, în turneul din Germania, potrivit Fanatik.

Ultimele vești despre starea celor doi fotbaliști sunt în pozitive, dar cazul lui Vladimir Screciu, despre care se credea că va fi apt la EURO, suferind o recidivă, i-a determinat pe oficiali să fie precauți cu ceilalți jucători.

Burcă a avut ruptură, Sorescu doar o microleziune 

Fotbalistul celor de la Al-Akhdoud a acuzat dureri musculare în timpul unui meci cu echipa Abha, rezultatele RMN-ului confirmând diagnosticul de ruptură musculară. De la finalul lunii aprilie, Burcă este într-un proces de recuperare amplu, pentru a putea fi apt pentru turneul final.

De asemenea, și Deian Sorescu a fost suspect de ruptură, dar rezultatele au arătat că a suferit doar o microleziune musculară la gamba stângă.

Lotul preliminar pentru meciurile amicale ale României, înainte de EURO 2024

- Cei 28 de fotbaliști convocați sunt:

PORTARI

Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Programul celor două meciuri amicale:

- Marți, 4 iunie, ora 21:30, stadion „Steaua”: România – Bulgaria

- Vineri, 7 iunie, ora 21:00, stadion „Steaua”: România – Liechtenstein

Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunțat vineri, 7 iunie.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?