Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a explicat câte acţiuni deţin suporterii clubului în acest moment, dar şi de ce această participaţie nu va scădea prea curând.
Invitat la podcastul moderat de Anamaria Prodan, Andrei Nicolescu i-a lăudat pe fanii lui Dinamo pentru modul în care s-au implicat în salvarea clubului şi a spus câte acţiuni mai deţin aceştia în cadrul clubului.
"Când am început acest proiect, cumva, a trebuit să îmi confer o titulatură care nu e reală. Eu sunt acţionar în compania care deţine Dinamo, dar deţin acele acţiuni pentru investitorii care vin în acest proiect. Într-adevăr, am o cotă mare de acţiuni, dar nu sunt ale mele, iar puterea mea financiară nu e în zona de a fi patron. Eu am gândit proiectul, încerc să îl implementez cu echipa de lângă mine, dar sunt departe de a fi patron.
În acest moment, Dinamo are 5 acţionari, din Red&White. În ceea ce îi priveşte pe suporteri, aceştia deţin 12% din societate. Este o cotă corectă faţă de ce au făcut suporterii pentru Dinamo. Nu cred că cineva poate să treacă peste istoria acestor suporteri şi peste ce au reprezentat ei în viaţa suporterului din România. Poate în alte ţări mai există suporteri care participă în situaţii de criză, dar în România e ceva unic. Pentru ce au făcut ei în perioada aia, pentru cum au ţinut în viaţă clubul, în ciuda tuturor problemelor, e wow. Ei merită cu prisosinţă această cotă.
Avem şi un parteneriat cu ei, prin care toate sumele aduse de ei vor fi aportate pe măsură ce se face majorarea de capital social, pentru ca ei să nu fie diminuaţi din acea participaţie de 12%. Pentru că au avut un impact extraordinar", a declarat Andrei Nicolescu.
"Totul este la zi. Nu ar fi nicio problemă ca acționarii să facă un efort în orice secundă și să plătească toate datoriile pe care le avem de achitat pentru planul de reorganizare. A rămas acest proces cu domnul Șiman care, din păcate, ne împiedică un pic.
Îmi pare nespus de rău că se întâmplă așa. Aș fi sperat ca din sezonul viitor să putem juca în cupele europene. La lentoarea cu care se mișcă lucrurile din punctul de vedere al justiției nu sunt foarte optimist că vom termina în justiție acest lucru.
Dacă vor exista alte opțiuni de salvare a situației la care noi nu putem fi parte din păcate, ar fi extraordinar, astfel încât până la 31 mai să se poată achita datoriile și să nu mai întindem foarte tare perdeaua cu Dinamo în insolvență. Sunt rezervat în legătură cu termenul, pentru că următorul a fost acordat destul de târziu. Mi-e teamă să nu se întindă foarte tare”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.