Stiri Așteptările lui Ilie Năstase cu privire la turul doi al alegerilor prezidențiale: „Poporul a ieșit la vot...”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fostul tenismen a discutat despre situația alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu și Elena Lasconi fiind cei doi candidați care se luptă pentru fotoliul de la Cotroceni.



În ciuda declarațiilor controversate ale candidatului independent Călin Georgescu, apărute în spațiul public abia după primul tur al alegerilor prezidențiale, Ilie Năstase îl susține pe primul „finalist” al votului din 24 noiembrie.

Călin Georgescu a acces în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe prima poziție, având 2.120.404 de voturi, respectiv 22,94%, în timp ce Elena Lasconi, susținută de USR, a înregistrat 1.772.503 de voturi, echivalentul a 19,18% din totalul de sufragii. Cei doi vor lupta pentru cea mai înaltă poziție în stat duminică, 8 decembrie.

„Mi se pare că domnul Georgescu e un om serios, la locul lui, nu cu scandal”

„În turul întâi, poporul a ieșit la vot, sper să iasă și în turul doi, că e mai important. Să vedem ce vor românii. Am văzut că unii dădeau declarații că românii care au plecat în străinătate sunt trădători.

Mi se pare puțin deplasat. Dacă cineva îi face pe români trădători că se duc și câștigă pâinea mai bună ca în România, mi se pare deplasat. Nu știu dacă poate să fie un politician bun.

Mi se pare că domnul Georgescu e un om serios, la locul lui, nu cu scandal. Spune exact ce vrea să facă, programul. Asta ar trebui să facă toți, să spună ce vor să facă ca și președinte.

Mă gândeam că la noi a fost mai mult scandal decât dezbateri la televizor. Eu susțin pe cine e corect și cine promite că face. Dacă nu promite, îl taxăm, dar cred că omul o să facă ce a spus”, a declarat Ilie Năstase, citat de Fanatik.

CITEȘTE ȘI Imagini cu Ivan Patzaichin și Gică Hagi, utilizate fără permisiune în campania electorală a lui Călin Georgescu

Un fotbalist român rămâne alături de Călin Georgescu, în ciuda declarațiilor controversate ale candidatului

Nadia Comăneci intervine în cazul independentului Călin Georgescu. Imagini cu „Zeița de la Montreal”, folosite fără acordul său

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Stiri





pixel