Fotbal international Bayern Munchen trebuie să caute alt antrenor. Julian Nagelsmann a semnat prelungirea contractului cu naţionala Germaniei

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Julian Nagelsmann va rămâne selecţionerul Germaniei şi după EURO 2024. Bayern Munchen, echipa care era aproape să îl convingă să se întoarcă, trebuie să îşi caute alt antrenor. 



Anunţul a fost făcut de jurnalistul italian Fabrizio Romano, una dintre cele mai credibile surse din lumea sportului. 

"Este o decizie luată cu inima. Este o onoare imensă să antrenez echipa naţională şi să lucrez cu cei mai buni jucători din ţară. Cu jocuri de succes, pline de pasiune, avem şansa să inspirăm o ţară întreagă. De asemenea, victoriile cu Franţa şi Olanda din martie m-au impresionat. Vrem să jucăm un campionat european de succes împreună. Iar apoi abia aştept să mergem la Cupa Mondială", a declarat Nagelsmann la prelungirea contractului. 

În urmă cu o zi, impresarul lui Julian Nagelsmann dădea de înţeles că antrenorul mai are puţin până se va înţelege cu cei de la Bayern Munchen. 

"Se va decide în curând. În următoarele cinci, şase, şapte zile", a declarat agentul Volker Struth. "Ar fi complet lipsit de sens să spun că nu vorbim cu părţile interesate. Fără să vreau să dezvălui care sunt acestea. Pot doar să spun că nu este doar Bayern Munchen. Ar fi o parodie să spun că nu există discuţii. Bineînţeles că suntem în discuţii", a adăugat el.

Nagelsmann, în vârstă de 36 de ani, a fost nevoit să părăsească postul de antrenor al echipei Bayern Munchen în urmă cu 13 luni, după ce condus mai puţin de doi ani pe bavarezi. El a devenit selecţioner al Germaniei în toamna anului trecut, cu un contract valabil până la sfârşitul EURO 2024 din această vară.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel