Superliga Romaniei Becali și-a ales jucătorul favorit. Fotbalistul nu se află la formația actuală a FCSB

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Gigi Becali a recunoscut care este principalul său favorit, fotbalistul nefăcând parte, la momentul actual, din formația FCSB-ului.



Florin Tănase rămâne în gândurile lui Becali

După ce FCSB a reușit să câștige titlul de campioană a României la fotbal după 9 ani de așteptare, Gigi Becali a anunțat că pregătește noi întăriri la echipă. Patronul roș-albaștrilor dorește să consolideze formația, vizând prestații bune în competițiile europene.

Patronul FCSB a declarat în repetate rânduri că îl vrea înapoi pe Florin Tănase, ultimele informații oferite de către acesta rezumând că o colaborare va reîncepe curând.

„Vor fi șase-șapte transferuri. Cu Tănase sunt șanse mari, de aproape 90%. 10% rămân dacă își găsește ceva care să-i convină. Dacă nu, el vine. Alibec și Munteanu? Nu am vorbit încă. Stai să înceapă perioada de transferuri”, a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro.

După celebrarea celui de-al 27-lea titlu câștigat în prima divizie de fotbal, patronul FCSB a realizat o clasificare a jucătorilor săi preferați, în fruntea ierarhiei aflându-se Florin Tănase.

„Trebuie să fac pe compartimente. La atacanți, normal spui, datorită banilor, Man (n.r. - Dennis Man, vândut la Parma pentru 11 milioane de euro). Pe cine ai luat cei mai mulți bani?! Cu siguranță Chiricheș (n.r. - Vlad Chiricheș) e în echipa ideală, dintre toți fundașii e clar că e cel mai bun. Szukala (n.r. - Lukas Szukala) îmi plăcea foarte mult.

După care... la mijloc nu știi cu cine. Dacă nu apăreau Șut (n.r. - Adrian Șut) și Lixandru (n.r. - Mihai Lixandru), spuneam Bourceanu și Pintilii. Dar ăștia doi mi se par puțin mai buni decât ei. În atac a fost Thereau, care n-a jucat prea mult la noi și a fost și mai bun în Italia. A fost și Kapetanos.

Tănase (n.r. - Florin Tănase), jucătorul care a fost favoritul meu. Portar, ca să spui unul, trebuie să fie cineva de excepție. N-am avut nici portari, nici jucători de mare excepție.

A, iartă-mă! Tătărușanu. Să mă ierte! Singurul jucător pe care pot să-l aleg la ora asta e Tătărușanu. N-are nimeni ce să îi spună, a jucat pe la multe echipe mari și ne-a calificat de multe ori. Rădoi era căpitan, căra pianul”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special

Florin Tănase: „Țin legătura cu nea Gigi”

De asemenea, și actualul fotbalist al celor de la Al Okhdood a recunoscut că are discuții cu patronul FCSB.

„Țin legătura cu nea Gigi mereu, să vedem în vară ce oferte voi avea. Eu am o convenție cu dânsul. Rămâne să vedem din vară. Nu aș spune nu, e vorba de echipa mea de suflet”, a declarat Tănase recent.

„Nu am cifre foarte bune, noi aici am jucat un alt sistem, 5-4-1. Jucăm în cei doi de la mijloc. Când am jucat 4-2-3-1 am și reușit să marchez și să dau pase de gol. Sper să ne îndeplinim obiectivul, ar fi o performanță.

Sunt ok, e plăcut să joci cu toți fotbaliștii mari care au venit aici, e frumos să joci, sunt meciuri tari. Nu am jucat cu Al Hilal, am fost accidentat. Am jucat cu Al Nassr, o echipă bună, jucători extraordinari”, a mai declarat Florin Tănase.

Rămâne de văzut dacă Florin Tănase va reveni la echipa patronată de Gigi Becali, mai ales după declarațiile celui din urmă.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?