Superliga Romaniei "Blestemul" antrenorilor care au susţinerea necondiţionată a patronilor. Adrian Mititelu l-a dat afară pe Giovanni Costantino, după ce acum o săptămână spunea că îl ţine până la finalul sezonului

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

E ştiut deja că antrenorii din Liga 1 nu au niciodată postul asigurat. Sunt destul de puţine cazuri de continuitate la nivelul băncii tehnice în Liga 1, iar câteva rezultate neconvingătoare pot duce imediat la demitere. Au trăit-o pe pielea lor în 2024 Andrea Mandorlini, Ilie Poenaru, iar acum o trăieşte şi GIovanni Costantino. 



După remiza cu Poli Iaşi, scor 1-1, antrenorul celor de la FC U Craiova a fost concediat de Adrian Mititelu. Anunţul patronului a venit la televizor. 

”Trebuie să ne obișnuim și cu astfel de momente. Când lipsesc rezultatele, presiunea crește și totul devine mai greu. Nu putem să ieșim din această situație decât noi. Trebuie să schimbăm ceva.

Ne-am afundat mai mult în clasament și, ca joc, suntem din ce în ce mai rău. Din acest motiv, am decis să închei colaborarea cu Giovanni Costantino.

Îmi pare rău de acest băiat, dar cred că nu poate să stăpânească situația. Din cauza presiunii, nu mai poate da randament. E un bun teoretician, cunoaște fotbal, dar lipsa de experiență și ghinionul au dus la încheierea colaborării.

Mi-am pierdut răbdarea. Echipa a avut momente când arăta ca un Mercedes, iar acum arată ca una de mâna a doua.

Trebuie să începem cu începutul pentru că în primele 10 minute am avut trei accidentați. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea! În prima repriză cred că ne-am apărat destul de bine, dar ce s-a întâmplat prelungiri nu a fost bine.

Pe bancă l-am avut pe Bauza, dar nu puteam să-l folosesc, e accidentat. Mi-a spus și el că nu poate să joace pentru că este accidentat. Așa că nu sunt fericit pentră că am luat doar un punct. 

Cred că în acest moment o să vorbesc cu președintele despre situația în care suntem. Trebuie să vedem și să înțelegem de ce în decembrie eram una dintre cele mai bune echipe din România, iar acum nu se mai întâmplă asta, am pierdut ceva", a declarat Adrian Mititelu. 

Etapa trecută, Mititelu anunţa că merge pe mâna lui Costantino până la finalul campionatului 

În ultima etapă, FC U Craiova pierduse în faţa celor de la Hermanstadt, dar Adrian Mititelu anunţa că postul antrenorului italian nu este în pericol. Ba mai mult, finanţatorul oltenilor spunea că va merge pe mâna lui Costantino până la finalul sezonului. 

”Nu se pune problema să schimbăm antrenorul. Ce rost are? Mergem cu Costantino până la finalul campionatului. Nu trebuie să facem o tragedie din înfrângerea de la Sibiu, fiindcă nu aici am pierdut intrarea în play-off.

Era o partidă de 1,X, 2 în fața unui adversar incomod, cu un stil enervant. Am dezamăgit. Bahassa și Sidibe au fost sub așteptări, nu mai spun de Chițu, care nu mai seamănă deloc cu cel din toamnă.

E o perioadă dificilă din punct de vedere mental. Dacă vom gestiona bine momentul, putem să câștigăm play-out-ul și poate de data asta vom învinge în barajul pentru cupele europene”, a spus Adrian Mititelu, pentru sportpesurse.ro.

"Dacă nu mai sunt antrenorul lui FC U, sunt fanul lui FC U"

”Îmi pare rău pentru rezultat. Scuze pentru președinte, pentru Craiova și pentru fani. Am vorbit cu președintele și cred că îmi asum responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat.

Nu vreau să vorbesc despre asta. Uneori cred că nu e vorba de profesionalism, despre muncă, uneori cred că oamenii trebuie să își asume responsabilitatea și eu sunt responsabil pentru echipă.

Eu cred că în noiembrie-decembrie jucam cel mai bun fotbal din România. Respect mai mult Craiova, orașul, acest club, Peluza Sud care tot timpul ne-a susținut.

Dacă nu mai sunt antrenorul lui FCU, sunt fanul lui FCU. (n.r. ai lacrimi în ochi?) Nu, nu lacrimi. Fotbalul e emoție. Adrian Mititelu e un președinte care luptă mereu. Incredibil de mult. Un luptător.

Cred că e important ca jucătorii să fie luptători la fel ca președintele”, a spus Giovanni Costantino, la conferința de presă.

În 2024, FC U Craiova a câştigat un singur meci, cu Dinamo. A mai obţinut un punct cu Poli Iaşi, iar în rest are înfrângeri pe linie. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?