Superliga Romaniei „Bocciu”, primele dezvăluiri despre clipele trăite în spatele gratiilor: „Nu doresc nici dușmanilor, dușmanilor mei să ajungă acolo!”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Liviu Ungurean, liderul galeriei din Giulești, a descris momentele pe care le-a cunoscut în perioada în care a fost privat de libertate.



Liviu Ungurean, liderul de galerie al celor de la Rapid București, cunoscut drept „Bocciu”, a fost reținut pentru 30 de zile, după meciul câștigat de FC Rapid cu FCSB, scor 4-0, în cadrul stagiunii 2023/2024. Polițiștii au descins atunci la casa lui Liviu Ungurean și a altor membri din galerie și au găsit materiale pirotehnice, dar și arme de foc. În același dosar, a fost cercetat și Daniel Niculae, fostul președinte al clubului giuleștean.

Liderul de galerie a fost eliberat pe 17 mai, după 64 de zile de detenție, oferind primele declarații după încheierea privării de libertate, chiar în ziua în care Rapidul celebrează 101 de ani de existență.

„Bocciu”, descrierea clipelor trăite în închisoare

„Am strigat adunarea. Am venit din Bronx, unde am fost aruncat pe vrăjeala unora, fără să fac vreo infracțiune. Eu mă voi lupta pe toate fronturile pentru că eu am fost aruncat în arest total nevinovat.

Pentru că am văzut că s-au vehiculat tot felul de vrăjeli de informații greșite. Am fost acuzat de formarea unui grup infracțional care se ocupa cu materiale pirotehnice. Lucru care nu e adevărat. Eu nu am pus mâna pe torțe, eu nu am băgat torțe în stadion.

Și sunt acuzat de complicitate la distrugere. Pentru că acei suporteri au aruncat torțe pe gazon și l-au distrus, eu sunt acuzat că aș fi complice la distrugere prin incendiere cu autor necunoscut. Cam astea sunt faptele pentru care au fost ținut în arest 64 de zile. Nu vreau să comentez, am încredere în justiție și sper ca până la final să își facă treaba”, a adăugat Bocciu.

Ungurean: „Când era ținut în lagărele alea, în mizeria aia de nedescris...”

„(n.r. – A fost greu?) Ca în filmele cu Rambo. Când era ținut în lagărele alea, în mizeria aia de nedescris. Cam așa am trăit eu 64 de zile. Nu doresc nici dușmanilor, dușmanilor mei să ajungă acolo. Foarte rău! Asta e țara în care trăim și cam astea sunt condițiile de detenție. Justiția crede că dacă te aruncă în arest preventiv te educă. Eu vreau să spun tuturor că nu. Mai rău te înrăiește ducându-te în arest și nevinovat.

Dacă făceam ceva, eu sunt un om asumat și echilibrat, dacă făceam ceva îmi asumam și mergeam la închisoare. Dacă greșeam. Dar eu consider că n-am greșit în fața nimănui, am încredere în apărătorii mei și voi merge la instanță cu pieptul înainte ca un rapidist adevărat și justiția să își facă treaba”, a mai spus Ungurean, potrivit Fanatik.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel