Echipa nationala Calificarea tricolorilor la EURO 2024, rezumată într-un film. Când va putea fi vizionat „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Federația Română de Fotbal a anunțat că povestea calificării României la turneul final din Germania, desfășurat în vară, devine subiect de film. Oficialii au anunțat că în mai puțin de două luni, filmul va putea fi vizionat în toate cinematografele din țară.



Românii sunt așteptați în cinematografe, în luna mai

După opt ani în care selecționata României nu a mai reușit să se califice la un turneu final, România cunoaște bucuria și mândria accederii într-o fază mai avansată a unei competiții europene. Cel mai bun rezultat al României a fost înregistrat în anul 2000, când s-a calificat în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Italia. În restul celorlalte participări, țara noastră nu a trecut de faza grupelor.

Așadar, după un astfel de succes al naționalei, Federația de Fotbal a României invită toți românii să vizioneze un film care oferă „o perspectivă unică și autentică asupra călătoriei echipei naționale spre turneul final din Germania”. 

Conform celor de la FRF, suporterii fotbalului, și nu numai, vor putea urmări filmul cursei României spre EURO 2024, din data de 17 mai. Acesta va fi disponibil în cinematografele din toată țara. Povestea este regizată de Remus Achim și distribuită de Forum Film.

Filmul se va intitula „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” și, conform oficialilor, va oferi suporterilor secrete din culisele antrenamentelor și partidelor.

Mai mult decât atât, aceștia anunță că povestea va acoperi cele mai interesante momente din cele 10 partide disputate de România în anul 2023, imagini în exclusivitate din vestiarul și din cantonamentul tricolorilor, dar și interviuri speciale. Filmările au fost realizate în opt țări, curpinzând un total de 160 de ore de material video.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel