Interviuri "Când sportul va fi promovat la adevărata valoare, şi România va fi unde trebuie". Clara Shriki, drumul de la pian la marketing sportiv

Data publicării:
EXCLUSIV

Clara Shriki, specialist PR şi Marketing, a vorbit în exclusivitate pentru DC Sport despre importanţa promovării sportului, despre cele mai importante proiecte pe care le-a avut în sport, dar şi despre cum şi-a schimbat complet cariera, de la profesoară de pian la marketing. 



Clara Shriki, fostă Ilie, este  absolventă a Universității de Muzică, şi activează de ani buni în industria presei sportive și a marketingului sportiv. Fosta pianista a reușit să-și transforme pasiunea în meserie, fiind mai întâi jurnalist sportiv, iar apoi făcând trecerea la PR sportiv.

"Promovarea sportului atrage atenția sponsorilor și astfel finanțările private pot ajunge la cluburile și sportivii ce au nevoie de ele ca de aer", susține Clara Shriki.

Iată interviul complet cu Clara Shriki, disponibil şi video pe Youtube DC Sport. 

DC Sport: Cum aţi ajuns în marketingul sportiv?

Clara Shriki: Întâi am ajuns în presa sportivă, apoi în PR și marketing sportiv. Prin anii petrecuți ca jurnalist sportiv la ProSport și Libertatea, am descoperit meseria promovării sportului prin practică și am combinat cu felul meu de-a fi, curioasă, activă și cu multe idei. 

DC Sport: Din 2019, v-ați rebranduit. Din Clara Ilie ați devenit Clara Shriki. Nu v-a fost teamă de această schimbare mai ales că numele inițial era cunoscut în presă sportivă încă din 2004?

C.S: Într-adevăr, am făcut această schimbare. Sincer, deși mă prezint Clara Shriki, în agendele și memoria oamenilor din această zona tot Clara Ilie sunt. Sunt Clara de la agenția de PR și marketing, Press Book Media.

DCS: Vă amintiți care a fost primul proiect sportiv pe cont propriu?

C.S: Da, în 2010 am avut onoarea și bucuria să devin ofițerul de presă al echipei de baschet Steaua, atunci sponsorizată de un lanț de cafenele iar peste câțiva ani de o bancă. Țin minte că reușeam la fiecare meci de acasă al echipei să aduc 5-6-7 echipe de televiziune, de la cele mai importante jurnale de știri sportive, Protv, Antena, Prima TV, Dolce, Digi, etc. Chemam mereu câte o personalitate faimoasă din alte domenii, era o rețetă care prindea excelent, cream mereu o poveste în jurul meciului respectiv. Era o atmosferă foarte frumoasă și făceam și echipă bună cu conducerea echipei. 

DCS: Cu ce federații sportive ați colaborat de-a lungul timpului? Dar sportivi?

C.S: Federația Română de Kempo, Federația Română de Baschet, Federația Română de Fitness, Agenția Națională pentru Sport, etc. Am lucrat cu Federația Română de Tenis, Federația Română de Natație și Pentatlon, Federația Română de Kyokushin. Ca sportivi lucrez cu Mihai Leu, Amatto Zaharia și familia sa de campioni, Alina Pascu, Camelia Potec, Ruxandra Dragomir, Carmen Tocală, Gabriel Toncean, Virgil Stănescu, Vali Porcisteanu, Dodo Pițigoi, Claudiu Motoc și am colaborat cu Christian Ciocan, Mirel Drăgan, Flavius Biea, Sergiu Stancu, Iulian Stamate, Ana Maria Prodan, Falemi, campioană la echitație Anne Marie Bontea, etc. 

DCS: Care este cel mai longeviv proiect sportiv al dvs? Și ce realizări ați avut în cadrul acestui proiect?

C.S: Federația Română de Kempo. În primul rând, faptul că lucrez de 13 ani cu profesorul și maestrul emerit al sportului Amatto Zaharia este o mare onoare pentru mine. De-a lungul anilor au fost multe proiecte frumoase, precum un număr mare de artiști din showbiz care au descoperit acest sport și au devenit fani sau propulsarea campionului mondial la Kempo, Yamato Zaharia, în castingul emisiunii Exatlon, unde a fost unul din cei mai buni sportivi din toate edițiile. 

DCS: În acest an ați organizat și o petrecere surpriză pentru ziua lui Mihai Leu.

C.S: Da, pe data de 13 februarie Mihai Leu a împlinit 56 de ani. I-am spus că urmează să avem întâlnire într-o locație frumoasă din Parcul Drumul Taberei. Când am ajuns acolo, îl așteptau peste 10 televiziuni naționale și nume mari din sport precum: Elisabeta Lipa, Helmuth Duckadam, Adrian Ilie, Virgil Stănescu, Amatto Zaharia sau Mihai Covaliu. În organizarea acestui eveniment i-am avut complici pe pilotul de curse Claudiu Motoc și pe Sorin Popescu.  

DCS: Ce sfaturi ați da tinerilor ce doresc să aprofundeze această meserie?

C.S: Studiile de specialitate sunt importante dar pentru reușita e nevoie și de practică de măcar un an doi ca jurnalist. Și mai ales să aleagă această meserie din pasiune. 

"Autoritățile locale sunt primele ce trebuie să susțină sportul"

DCS: De ce trebuie promovat sportul?

C.S: Promovarea sportului înseamnă mai mulți oameni în tribune, obținerea mai multor bani pentru sport și viitorul sportului. Sportul este un fenomen atât de frumos și complex, generează numai lucruri bune și constructive. Sportul înseamnă vizibilitate maximă pentru oricine este implicat în fenomen. Promovarea sportului atrage atenția sponsorilor și astfel finanțările private pot ajunge la cluburile și sportivii ce au nevoie de ele ca de aer.

DCS: Marile federații sportive din România se promovează corect?

C.S: Fotbalul, handbalul sau baschetul au departamente puternice de business și marketing, care produc venituri frumoase. Cel mai bun exemplu este Federația Română de Fotbal care are proiecte mari de peste un milion de euro. Federația de Baschet se mișcă foarte bine, la fel cea de Kempo sau Fitness. Fiecare federație trebuie să aibă specialiști pentru social media, comunicare, PR, strategii pentru că rolul lor este să valorifice la maxim organizația/sportul pe care îl reprezintă. Când sportul va fi promovat la adevărata valoare la noi în țară, și România va fi acolo unde trebuie din punct de vedere sportiv. 

DCS: Cât de importantă e social media?

C.S: Foarte importantă. Prin social media, fiecare sportiv, își manageriază și poate obține contracte de publicitate. Dacă timpul îi permite și se poate ocupa 30 de minute pe zi pentru contul sau de social media, un sportiv își poate asigura venituri frumoase din conturile sale. 

Youtube video image

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Interviuri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?