Jocurile Olimpice Canotoarea Magdalena Rusu, dezvăluiri despre primii pași în canotaj: „Nu știam că se putea face canotaj și la Fălticeni”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Canotoarea Maria Magdalena Rusu a descris începuturile sale în canotaj, dar și ce visuri are la ediția de anul acesta a Jocurilor Olimpice.



Canotoarea Magdalena Rusu a povestit în detalii începuturile sale din canotaj, dar și emoțiile pe care le-a simțit la ultima ediție a Olimpiadei. De asemenea, Magdalena a mărturisit ce ar reprezenta câștigarea unei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, desfășurate în perioada 26 iulie - 11 august 2024. 

Începuturile unei campioane

„La vârsta de 11 ani am început. Eram în clasa a V-a. Auzisem că vin niște antrenori la școală. Automat, n-au intrat la mine în clasă. Sunt copii prea mici pentru canotaj ca vârstă. Știind că sunt cea mai înaltă, am insistat către mama, să pot să merg și eu. Cumnatul meu a sunat la Federația de Canotaj și de acolo am primit un număr de telefon al doamnei Carmen Tudorache, era antrenoare la Olimpia București. Acolo am început.”, a descris Maria Magdalena, despre primele sale experiențe în canotaj.

Aceasta a spus că s-a mutat din Fălticeni, Suceava la București, neștiind că sportul pe care a ales să-l practice se poate realiza și în orașul natal.

„(n.r. - A locuit în București) pentru doi-trei ani de zile. Apoi m-am întors la Fălticeni. Eu nu știam că se putea face canotaj și la Fălticeni. Eram un copil și din ce mi s-a explicat, părinții mei nu știau, că se face doar la București canotaj. Nu știam ce e canotajul. Îmi imaginam că se poate asemăna cu o corabie, iar noi am fi niște pirați care vâslesc în corabie.

Activități dificile pentru un copil de o vârstă fragedă

Canotoarea a mai mărturisit și că primii ani în practicarea acestui sport au fost foarte dificili, fiind sprijinită cu greu de către părinții săi. Cu toate că susținerea fiicei lor a fost una grea, Magdalena a afirmat că părinții săi au făcut tot ce este posibil ca ea să poată continua sportul pe care l-a ales, sprijinind-o până la vârsta de 18 ani: „Foarte greu, părinții nu aveau destule posibilități. M-au lăsat să plec și m-au ajutat financiar până la 18 ani. A fost foarte greu să fac acest pas. Dar voiam să excelez în acest sport, ca să pot să îi fac mândri. Și mă bucur că am reușit.

De asemenea, ea a recunoscut că își amintește momentul în care a realizat că iubește canotajul și că dorește să îl practice pentru cât mai mult timp: „La 19 ani când am ieșit Campioană Europeană de seniori, mi-am dat seama că pot face asta toată viața. Până atunci eram o canotoare bună, dar încă nu de echipa senioarelor. În urma antrenamentului mi-am demonstrat mie că pot mai mult”, a mai spus ea.

Jocurile Olimpice, de necomparat: „Nu oricine ajunge acolo”

Maria Magdalena Rusu a mai descris și emoțiile pe care le simte un sportiv la o competiție a Jocurilor Olimpice, spunând că sentimentele, în cazul acestor întreceri, sunt extrem de dificil de controlat.

„Jocurile Olimpice nu se pot compara cu niciun alt concurs. Este cu totul alt nivel pentru că sunt doar cei mai buni dintre cei buni. Sunt clasamente, calificări, nu oricine ajunge acolo. Ca trăiri este complet diferit. Este normal să ai emoții. Dar emoțiile pentru Jocurile Olimpice sunt diferite. Greu de descris și greu de stăpânit.”, a spus Magdalena.

Aurul olimpic, un vis mare pentru Magdalena

Întrebată dacă o medalie de aur la JO 2024 ar reprezenta un vis devenit realitate, canotoarea a răspuns fără ezitare: „Pentru mine și pentru oricare sportiv. Nu poate nimeni să garanteze aurul, dar ceea ce putem garanta este că vom face niște curse extraordinare și vom da tot ce avem mai bun pentru a ajunge pe podium. Avem dăruire, ambiție, avem de toate. Să ajungem acolo și să ne facem treaba.”

În plus, ea a mai spus că urmărește participarea la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, întrucât este încă tânără și cel mai important aspect, sănătoasă: „Momentan sunt tânără. Mai pot prinde o ediție a Jocurilor Olimpice. Voi continua cu canotajul și sper doar să nu pățesc ceva din punctul de vedere al sănătății mele. Nu suntem feriți, există accidentări. Am colegi care au o hernie sau chiar două hernii de disc. Dar avem o echipă medicală foarte bună care ne ajută să ne putem ține pe picioare.”, au fost declarațiile Mariei Magdalena Rusu, pentru Fanatik.

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară se va desfășura în Statele Unite ale Americii, în Los Angeles (2028).

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel