Superliga Romaniei Cătălin Cîrjan, apărat după ce a fost pus pe liber de Arsenal. "De la tine am învăţat cum viaţa bate fotbalul"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cătălin Cîrjan nu va mai continua la Arsenal Londra şi rămâne liber de contract. În ultimul sezon, el a fost împrumutat la Rapid. 



Impresarul Cătălin Sărmăşan îi apărarea lui Cîrjan şi aduce aminte cum acesta a stat trei ani în afara terenului, din cauza accidentărilor. 

"Vestea că Arsenal și Cătălin Cîrjan au decis să-și despartă drumurile, deși mai există un an de contract, a declanșat o isterie generală în rândul românilor cu suflet negru. Culmea sau nu, n-a fost atâta bucurie nici când l-au transferat “tunarii” pe Cătălin. S-a declanșat revelionul frustratilor doar pentru că un copil român, care a avut puterea să se ridice după aproape trei ani de inactivitate cauzată de intervenții chirurgicale la ambii genunchi, ca să facă apoi parte din lotul echipei mari a vicecampioanei Angliei, nu mai este la Arsenal.

“Fraților, am învins, Cîrjan nu a reușit să-i ia locul lui Odegaard la Arsenal! Acum suntem fericiți, ne speriasem că va reuși și ne va arată cât de mediocri suntem” au gândit “merituosii”. Vreo câțiva specialiști i-au și cântat prohodul carierei, pronosticând că va ajunge rău, prin Serie B din Italia. De parcă naționala României nu de acolo a provenit în ultimii ani. Ce n-au luat în calcul fericiții zilei de azi e că băiatul ăsta de numai 21 de ani, pe brațul căruia a stat banderola echipei U23 a uneia din cele mai prestigioase academii de fotbal ale lumii, a căzut și s-a ridicat de mai multe ori decât au absolvit ei vreo formă de învățământ ce le permite să judece un copil cu respect total față de muncă. Și o va mai face încă o dată, și încă o dată. Ori de câte ori va fi nevoie pentru a păstra onoarea lui și a familiei lui.

Povestea ta nu e gata, Cătălin! Abia a început și era nevoie și de oameni răi, ca să ii poți aprecia mai mult pe cei buni. Cei care te cunoaștem, știm de ce ești capabil și știm și că un an mai puțin bun nu înseamnă o carieră eșuată sau o viață ratată. Ratați în viață rămân cei care s-au bucurat azi cu atâta ură viscerală. Rămâi demn și privește cu încredere înainte, eu sunt unul din cei care îți suntem recunoscători. Pentru că de la tine am învățat deja, in câteva rânduri, cum viața bate fotbalul!", a scris Sărmăşan pe Facebook. 

Prima reacţie a lui Cîrjan după despărţirea de Arsenal 

”Mulțumesc, Arsenal. Am intrat în club ca un copil și am plecat ca un bărbat! Am cele mai frumoase amintiri, dar am trecut prin niște situații foarte dificile, cum ar fi accidentările mele.

Am căzut, dar m-am întors mereu mai bun și mai puternic, dar nu am putut face toate acestea fără ajutorul și sprijinul întregului staff și al jucătorilor.

Am fost atât de norocos să pot juca și să învăț de la unii dintre cei mai buni jucători din lume și cei mai buni antrenori. Acum este timpul să merg mai departe și să încep un nou capitol în cariera mea!”, a transmis Cătălin Cîrjan, pe Instagram.

Cătălin Cîrjan a jucat 19 meciuri pentru Rapid în sezonul 2023/2024, şi a reuşit o pasă de gol. El are o cotă de 400.000 euro. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?