Superliga Romaniei Cinci cluburi de fotbal din Superliga care au interdicție la transferuri

Data publicării:
sursa: Pexels
sursa: Pexels

Sezonul 2024/2025 al Superligii României va începe pe 13 iulie.



CFR, UTA, Petrolul, Oțelul și FC Botoșani, fără posibilitate de transfer

Cinci cluburi de fotbal din Superliga României au interdicție la transferuri cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon. Ultima apărută pe această listă este FC Botoșani.

CFR Cluj are interdicție la transferuri cu doar cinci zile înaintea debutului în noul sezon, stagiune care începe pe 13 iulie. Se pare că jucătorii prezentați la echipa condusă de Dan Petrescu nu pot fi încă înregistrați. Asemenea celor două cluburi, se află și Petrolul Ploiești, Oțelul Galați și UTA Arad. În toate cazurile, situația se poate rezolva după ce se cluburile își achită datoriile, potrivit as.ro.

 

Reguli noi în Superliga

Înaintea începerii noului sezon al Superligii, arbitrii români au participat la seminarele de vară, unde membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) au transmis noile instrucțiuni ce vor fi aplicate în acest sezon.

Printre cele mai importante instrucțiuni transmise se numără reglementările privind comunicarea pe teren, care trebuie să se desfășoare exclusiv între oficialul de joc și căpitanul echipei, precum și poziționarea mingii și abaterile în timpul executării loviturilor de pedeapsă. Aceste instrucțiuni au fost detaliate de președintele CCA, Kyros Vassaras, într-un material video pe FRF.tv.

„Explicarea unei decizii cu până la 22 de jucători care hărțuiesc arbitrul creează o imagine foarte proastă fotbalului. Responsabilitatea trebuie împărțită între arbitri și căpitani pentru a putea proteja imaginea jocului. Acesta este motivul pentru care solicităm tuturor echipelor să se asigure că singurul jucător care vorbește cu arbitrul este căpitanul echipei”, a afirmat Kyros Vassaras, conform FRF.

CITEȘTE AICI Noile reguli din Superliga României începând cu sezonul 2024/2025

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel