Superliga Romaniei Clubul Rapid înregistrează al doilea transfer al verii

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Clubul giuleștean a anunțat un nou transfer la echipa condusă de Neil Lennon, ajungând la o înțelegere pentru trei sezoane cu jucătorul în vârstă de 28 de ani.



Hromada va juca, din nou, pentru Rapid

Echipa Rapid București l-a transferat pe Jakub Hromada, mijlocașul ce a fost împrumutat de la Slavia Praga în ultimele șase luni.

„Slovacul a fost unul dintre jucătorii care au avut evoluții extrem de apreciate, în cele opt partide jucate pentru Rapid, acesta reușind să și înscrie un gol, la Craiova, contra Universității”, transmis oficialii.

Hromada , în vârstă de 28 ani, a semnat un contract valabil pentru trei sezoane, doar că acesta se află momentan în perioada de recuperare, după accidentarea suferită la umăr, în partida cu FCSB (2-2), din luna aprilie.

„Sunt foarte fericit că voi rămâne la Rapid. Acesta a fost obiectivul meu. Sunt aici pentru că am încredere în acest proiect, cred în Rapid. Cred că împreună putem fi, în cel mai scurt timp, cel mai bun club din România. Sunt nerăbdător să joc din nou în fața fanilor rapidiști, niște suporteri uimitori”, a declarat mijlocașul slovac pentru fcrapid.ro.

Hromada are cinci selecții la naționala Slovaciei, alături de care a jucat în două meciuri la ediția precedentă a Campionatului European în carieră, Jakub a mai jucat la Juventus U19, Genoa U19, Sampdoria, Pro Vercelli, FK Senica, Viktoria Plzen, Slovan Liberec și Slavia Praga.

Transferul lui Hromada este cel de-al doilea al acestei veri, după sosirea sârbului Luka Gojkovic.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel