Echipa nationala Colegii lui Radu Drăguşin îi spun să o lase mai moale cu... florile pentru iubită. "Nu s-au văzut fizic timp de un an"

Data actualizării: | Data publicării:
Instagram Ioana Stan
Instagram Ioana Stan

Svetlana Simion, mama lui Radu Drăguşin, a povestit cum decurge relaţia fiului ei cu Ioana Stan, fata pe care a cunoscut-o pe vremea când era legitimat la Juventus Torino. 



“A făcut pasul către echipa a doua a lui Juventus și când a sosit momentul, a început antrenamentele cu echipa mare. Cumva perioada aceea a coincis cu pandemia, Radu împlinise 18 ani, a închiriat un apartament superb în Torino, a fost momentul în care nu știai ce și cum. Am decis să stau cu el în perioada aceea, a venit și Meira (n.r. sora lui Radu Drăgușin) și am stat împreună.

Și pentru că totul se cam desfășura on-line, soarta a făcut să vadă o fată pe Instagram, o fată frumoasă, pe numele ei Ioana și să-i ureze ‘La multi ani!’… și de aici, s-a născut o frumoasă poveste de dragoste. Sigur, Ioana la început a avut o mică reținere… însă, într-un final i-a răspuns. Ioana obișnuiește să spună că a luat ‘cea mai bună decizie din viața ei’ când i-a răspuns lui Radu, iar eu îi spun ‘chiar așa a fost!’", a declarat Svetlana Simion. 

Sursa: Instagram Radu Drăguşin

Colegii lui Drăguşin îi spun să o lase mai moale cu florile 

“Nu s-au văzut fizic timp de un an. Au vorbit ore în șir, s-au cunoscut și s-au îndrăgostit înainte să se strângă în brațe. Când au sărbătorit doi ani împreună, Ioana i-a făcut un album minunat în care a surprins toate momentele lor… și este acolo o frază care m-a făcut să plâng. Îi spune așa lui Radu: ‘Mi-ai atins sufletul, înainte să-mi atingi pielea’… așa de pur, așa de frumos, atât de romantic.

Însă nici Radu nu se lasă mai prejos, pe 25 în fiecare lună, Ioana primește flori. Câțiva colegi de-ai lui Radu i-au și spus să o lase mai moale cu florile, că sunt discuții în cuplurile lor… da, este o relație foarte frumosă și în ciuda faptului că Ioana nu a făcut sport de performanță, a reușit să înțeleagă și să se adapteze la ritmul lui Radu de viață”, a mai povestit aceasta. 



Sursa: Instagram Radu Drăguşin

"Nu fac parte din categoria soacrelor"


“Am primit-o pe Ioana cu brațele deschise, nu fac parte din categoria ‘soacrelor’, îmi place să cred că fac parte din categoria ‘mamelor’. I-am spus Ioanei să-mi spună pe nume și a fost frumos să aflu că și mama Ioanei, i-a spus același lucru lui Radu. Suntem Sveti și Miha.

Ioana este studentă la arhitectură, învață foarte mult și de fiecare dată când poate, vine să stea la Radu. Încercăm să ne facem programul astfel încât să stăm cât mai mult cu Radu, viața lui nu este chiar așa cum se vede din afară… este foarte multă muncă, disciplină și profesionalism. Multă lume își închipuie că viața de fotbalist este ușoară, iar iubitele au o viață ‘dolce far niente’. Da, este o viață frumoasă și plină de satisfacții, dar nu este pentru oricine. Ai nevoie de disciplină și de multă pasiune, dar mai ales ai nevoie să ai alături o persoană care să te înțeleagă.

Sunt foarte fericită că Ioana este iubirea lui Radu, nu mi-aș fi putut dori o fată mai bună pentru Radu. Îmi amintesc prima întâlnire cu Ioana… Doamne, era așa emoționată… dar Meira i-a spus: stai liniștită, mama iubește toți copiii! Și așa a fost, am îndrăgit-o din prima, am fost cu ‘ochii pe ea’, glumesc. Nu… Ioana este echilibrul și liniștea lui Radu și sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru”, a completat mama lui Radu Drăgușin pentru Cancan.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel