UEFA Europa League Corvinul Hunedoara îşi joacă meciurile din Europa la Sibiu

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Corvinul Hunedoara va reprezenta România în preliminariile Europa League, după ce a câştigat Cupa României. Meciurile europene vor fi jucate la Sibiu de către hunedoreni, pe stadionul pe care s-au impus în faţa celor de la Oţelul Galaţi. 



"Cred că cel mai important lucru care trebuie menționat acum pleacă de la inițiativa comunității locale, pe care am văzut-o propagată în spațiul public, și care se referă la dorința de a evolua în cupele europene pe o arenă cât mai apropiată de localitatea noastră, de preferință la Sibiu. Nu în ultimul rând, și dorința jucătorilor și staff-ului a fost în concordanță cu cea a hunedorenilor, ținând cont că pe această arenă s-a obținut cea mai importantă performanță din istoria de peste 100 de ani a fotbalului din Hunedoara. Pe cale de consecință, am acționat în două direcții, concomitent. Am făcut toate diligențele necesare pe lângă Federația Română de Fotbal, Departamentul Internațional, pentru a putea certifica UEFA, în timp util, arena din Sibiu. Pe de altă parte, ne-am adresat domnului primar, Dan Bobouțanu, cu rugămintea de a intermedia obținerea acceptului din partea Consiliului Local, Sibiu, ținând cont de faptul că stadionul “Municipal” se află în subordinea acestei entități. Astăzi, în momentul când stăm de vorbă, ambele direcții au convers, în sensul în care putem anunța toată suflarea corvinistă că toate jocurile din competițiile continentale se vor disputa pe arena “Municipal” din Sibiu!", a declarat Anton Heleşteanu, directorul sportiv al celor de la Corvinul. 

Mulţumiri pentru cei de la Sepsi 

Iniţial, Corvinul Hunedoara a anunţat că va disputa meciurile europene la Sf. Gheorghe, pe arena celor de la Sepsi. 

"Clubul Sepsi ne-a ajutat foarte mult, într-un timp, de asemenea, foarte scurt în demersul pe care l-am făcut pe lângă Federația Română de Fotbal de a obține Licența UEFA, prin procedură extraordinară. Clubul nostru își manifestă gratitudinea pentru ajutorul necondiționat oferit de clubul din Sfântu Gheorghe, până la urmă, unei echipe care reprezintă fotbalul românesc în a doua cea mai importantă competiție europeană. Drept urmare, le mulțumim public clubului Sepsi OSK și domnilor Diószegi László, Kertesz David și bunului meu prieten, Hadnagy Attila și le dorim multă baftă în viitor", a mai transmis acesta.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Europa League




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?