Handbal CSM Bucureşti a oficializat despărţirea de Adi Vasile

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Adrian Vasile nu mai este antrenorul lui CSM Bucureşti. Clubul bucureştean a decis încetarea colaborării, după ce a fost ratat obiectivul principal, calificarea în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. 



"Clubul Sportiv Municipal București și tehnicianul Adrian Vasile se despart după ce echipa de handbal feminin nu a obținut calificarea în Final4-ul EHF Champions League în fața echipei franceze Metz Handball. Adrian Vasile a rămas la conducerea tehnică a formației până la finalul campionatului câștigat din nou de CSM București", transmite clubul printr-un comunicat de presă. 

"În competițiile interne CSM București își continuă supremația, câștigând Final4-ul Cupei României de la Brăila, probabil cel mai puternic din ultimii ani, precum și cel de-al șaptelea titlu în Liga Florilor MOL. Din nefericire, echipa de handbal feminin nu a reușit calificarea în careul de ași al celei mai importante competiții intercluburi. În actualul sezon, CSM București a ajuns pentru a 9-a oară consecutiv în sferturile de finală ale EHF Champions League, drumul spre Final4-ul de la Budapesta fiind oprit de Metz Handball, una dintre marile favorite ale sezonului actual de Liga Campionilor. Neîndeplinirea obiectivului european duce la despărțirea de antrenorul Adrian Vasile la finalul sezonului competițional, așa cum CSM București a anunțat public încă din luna noiembrie a anului trecut.

Cu un buget care nu este nici pe departe cel mai mare din întrecerea europeană, probabil nici măcar printre primele șase, CSM București a fost totuși o prezență permanentă în ultimii ani între primele 8 formații ale bătrânului continent. Incontestabil o mândrie, mai ales că nicio altă echipă românească, indiferent de disciplină sportivă aleasă, nu a reușit ceva similar, iar palmaresul intern și internațional al echipei de handbal, după doar 16 ani de la înființare, este unul extrem de valoros și foarte greu de replicat, pentru o perioadă atât de scurtă de timp: 7 titluri naționale, 7 Cupe ale României, 5 Supercupe ale României și EHF Champions League", a mai transmis clubul.

Adrian Vasile a stat 10 ani la CSM Bucureşti 

Cooptat în staff-ul lui CSM Bucureşti din 2014, Adrian Vasile a devenit antrenorul principal al echipei în octombrie 2019. A câştigat de trei ori liga naţională cu CSM Bucureşti în ultimii 4 ani, a câştigat Cupa, dar şi Supercupa României. 

În ceea ce priveşte participările în EHF Champions League, CSM Bucureşti a totalizat 9 prezenţe în faza sferturilor de finală, performanţă cu care se mai poate mândri doar Gyor. 

"Sunt mândru de cei zece ani în care am lucrat la CSM București. Aici am putut experimenta toate aspectele profesiei de antrenor și am acumulat o experiență fantastică. Sunt mândru de toate titlurile pe care le-am câștigat cu clubul în ultimii ani, sunt mândru de staff-ul și jucătoarele alături de care am lucrat, precum și de oamenii din club și de fanii noștri fantastici. CSM a devenit o parte din viața mea, iar acum vreau să folosesc toate cunoștințele câștigate într-un club atât de puternic pentru un nou proiect în handbal. Aștept cu nerăbdare viitorul și drumul care mi se așterne înainte”, a declarat Adrian Vasile la despărţire.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel