Volei CSM Corona Brașov și CS Rapid București, calificate în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Atât CSM Corona Brașov, cât și CS Rapid București s-au calificat, miercuri, în faza semifinalelor Diviziei A1 la volei masculin. Ambele echipe au obținut victorii în deplasare.



CSA Steaua și CSM Constanța, învinse

CSM Corona Brașov și CS Rapid București s-au calificat, miercuri, în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin, după victorii obținute în deplasare, potrivit Agerpres.

Revelația Corona, care a fost aproape tot sezonul regulat pe primul loc al clasamentului, a învins-o pe vicecampioana CSA Steaua București cu 3-1 (25-18, 24-26, 25-22, 25-22), după ce se impusese și la Brașov, cu 3-0. Corona a câștigat seria cu 2-0 la general.

Augusto Colito a fost cel mai bun de la Corona, cu 25 de puncte, în timp ce de la Steaua s-a remarcat Gabriel Bontea (19).

CS Rapid București a întrecut-o pe CSM Constanța cu 3-1 (25-18, 23-25, 25-19, 25-16), adjudecându-și seria cu 2-0, după 3-1 în primul meci al sferturilor. Amir Ghafour (21 puncte) și Christian Fromm (17) au fost cei mai buni jucători rapidiști.

Alte rezultate:

De asemenea, SCM Zalău a reușit o victorie neașteptată în fața campioanei CSM Arcada Galați, scor 3-0 (25-18, 26-24, 27-25), după ce Arcada câștigase cu același scor pe teren propriu. Alexandru Ionescu (20) a fost MVP-ul zălăuanilor. Meciul al treilea, cel decisiv, va avea loc la Galați.

SCM „U” Craiova a întrecut-o pe CS Dinamo București cu 3-0 (25-13, 25-20, 25-22), luându-și revanșa după eșecul cu 2-3 din Capitală.

Milos Culafic (12) și Wilfrido Hernandez Encarnacion (10) au condus echipa din Bănie la victorie, soarta calificării urmând să se decidă în șoseaua ștefan cel Mare.

Seriile din sferturi se dispută după sistemul cel mai bun din trei partide.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Volei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel