Handbal CSU Suceava nu are voie să aibă nici copii în public, după incidentele de la meciul cu Steaua

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

CSU Suceava a fost sancţionată de Federaţia Română de Handbal cu suspendarea terenului după incidentele de la meciul cu Steaua, din Liga Zimbrilor, când un suporter a împins un panou publicitar, blocând un atac al adversarilor şi provocând accidentarea handbalistului de la Steaua. 



"Evenimente reprobabile la Suceava, la partida de campionat dintre CSU Suceava și Steaua, încheiată cu victoria gazdelor, 37-36. În minutul 59.45, steliștii au recuperat balonul și au plecat pe un atac faza a doua.

Pe partea stângă, în direcția de atac a Stelei, unul dintre spectatori a împins cu piciorul, în teren, un banner de pe marginea suprafeței de joc. Extrema Milan Popovic, care urmărea faza de joc, din dorința de a primi o pasă, pe contraatac, s-a împiedicat și a căzut la pământ! Integritatea jucătorului a fost pusă în pericol. S-a dictat aruncare de la 7 metri pentru Steaua, ratată din păcate de noi.

Evenimentele pun însă în umbră spectacolul sportiv. Sezonul trecut, Krsto Milosevic a părăsit terenul de la Suceava cu fața plină de sânge și și-a pierdut doi dinți în urma unei lovituri încasate! Acum, alte fapte care nu fac cinste echipei moldovene. Cerem Federației Române de Handbal să analizeze evenimentele și să ia măsurile care se impun!”, au scris oficialii echipei Steaua București, după înfrângerea din debutul Ligii Naționale, scor 37-36. 

Federaţia Română de Handbal a suspendat terenul

FRH a decis ca cei de la CSU Suceava să joace fără spectatori următoarele meciuri din campionat. În plus, oficialii federaţiei au refuzat şi cererea sucevenilor de a avea în tribune copii de până la 14 ani. 

"Dragi suporteri, din păcate, Federația Română de Handbal a respins solicitarea clubului nostru de a permite accesul copiilor sub 14 ani la meciurile de pe teren propriu", a transmis CSU Suceava.

Iată decizia FRH: 

“La adresa dumneavoastră cu numărul 817/09.09.2024 prin care solicitați aprobarea ca la jocurile de pe teren propriu ale echipei dumneavoastră de handbal masculin să se desfășoare cu participarea copiilor sub 14 ani, în limita jocurilor disponibile, vă răspundem următoarele:

Vă mulțumim pentru solicitarea adresată în vederea participării copiilor sub 14 ani la următoarele meciuri pe care echipa dvs. le va disputa fără spectatori, ca urmare a sancțiunii primite. Înțelegem pe deplin dorința de a menține implicarea tinerei generații și de a oferi un exemplu pozitiv în comunitate."

Cu toate acestea, dorim să subliniem că sancțiunea impusă echipei dvs. are la bază o abatere destul de gravă, cu consecințe dintre cele mai neprevăzute, mergând până la accidentări foarte grave și indisponibilizări pe termen lung a jucătorilor dar și o serie de încălcări anterioare ale regulamentului, iar în acest caz, nu este vorba de o primă abatere. Ne referim la incidentele care au avut loc în jocul din campionatul trecut dintre CSU din Suceava și HC Gloria Buzău.

Având în vedere gravitatea și repetitivitatea acestor încălcări, considerăm că este esențial să respectăm în totalitate măsurile stabilite, pentru a asigura un cadru de fair-play și disciplină sportivă. Ca atare, va trebui să respingem solicitarea dumneavoastră.

Sperăm că veți înțelege importanța acestui pas și ne exprimăm convingerea că, pe viitor, clubul dvs. va depune toate eforturile necesare pentru a respecta normele în vigoare, astfel încât astfel de situații să nu se mai repete.”, se arată în decizie. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel