Echipa nationala Cum se simt „tricolorii” accidentați înaintea Campionatului European

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mihai Stoichiță a oferit noi detalii despre situația medicală a jucătorilor echipei naționale a României, înainte cu cinci zile până la începutul Campionatului European de fotbal din Germania (14 iunie - 14 iulie).



Selecționerul Edi Iordănescu a convocat 26 de jucători pentru competiția care va debuta pe 14 iunie, în Germania. Una dintre problemele întâmpinate de către antrenorul român a fost legată de accidentările unor jucători esențiali ai echipei „tricolore”, iar FRF a anunțat care este starea acestora.

Concret, Andrei Burcă, care a suferit în luna aprilie o ruptură musculară, Denis Alibec, proaspăt operat pentru o bătătură, Adrian Rus și Răzvan Marin, accidentați în urma meciului de pregătire cu Bulgaria, se simt bine și vor fi pregătiți pentru EURO 2024.

Mihai Stoichiță a fost cel care a făcut anunțul potrivit căruia cei patru jucători accidentați sunt în stare bună înaintea turneului final din Germania. 

Stoichiță: „Edi își va face o clară idee asupra primului 11”

„Am înțeles că totul e ok. Am discutat cu ei, s-au simțit bine. Am discutat mai mult cu Burcă, el este cel care a avut cea mai grea stare din punct de vedere a sănătății. S-a antrenat normal, chiar înainte de amicalul cu Liechtenstein.

A făcut separat, dar efort aproape maxim a făcut. Nu cred că este ceva grav, e ceva care este recuperabil 100%. Bineînțeles, ca jucător al lotului poate fi luat în calcul, ca titular doar Edi va decide. Rus e ok, se pare că nu e așa îngrijorătoare starea medicală a echipei așa cum a părut.

Și Alibec era ok, chiar nu știu amănunte despre operația lui Alibec. Ce a fost, a fost. Exact, putem avea tot lotul apt pentru primul meci. Nivelul de pregătire este diferit de starea fiecăruia.

În funcție de ce răspunsuri ne dau la antrenamente, unde și cum suntem, Edi își va face o clară idee asupra primului 11”,a spus Mihai Stoichiță despre situația celor patru accidentați, potrivit Digisport.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?