Liga Campionilor Daniel Pancu are o favorită în ultimul act al Ligii Campionilor. „Nu știu cum poți să-i bați pe ăștia în ziua de azi...”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Antrenorul român a dezvăluit ce echipă va sprijini în finala Champions League, dintre Borussia Dortmund și Real Madrid.



Borussia Dortmund și Real Madrid se înfruntă, sâmbătă, în finala Ligii Campionilor la fotbal, la Londra, pe legendarul Stadion Wembley (ora 22:00), ultima ediție a principalei competiții europene intercluburi în actualul său format.

Pancu, fan înfocat al catalanilor

Daniel Pancu a prefațat finala Ligii Campionilor dintre reprezentanta Germaniei și cea a Spaniei, recunoscând că va fi suporterul nemților, dat fiind faptul că el este fanul celei mai mari rivale a madrilenilor, FC Barcelona. 

„Eu sunt cu Barcelona și tot aștept să piardă și Real o finală (n.r. - râde) dar nu cred că mai trăim prea curând vremurile ăstea... Diferența e foarte, foarte mare, Dortmund e o echipă fantastică, plină de spirit de energie, de viteză, loialitate față de tricoul ăla, de zidul lor galben, de tradiție, de suporteri, dar nu știu cum poți să-i bați pe ăștia în ziua de azi (n.r. - Real Madrid). Nu știu cum fac de câștigă încontinuu!”, a spus Daniel Pancu.

Real Madrid deține recordul de trofee în competiție (inclusiv Cupa Campionilor Europeni), respectiv 14, câștigând ultimele opt finale pe care le-a jucat. Madrilenii nu au mai pierdut o finală în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent din 1981.

Borussia are trofeul în palmares, după victoria din 1997, la Munchen, contra lui Juventus (3-1). Echipa din Dortmund a mai jucat o finală, în 2013, chiar pe Wembley, fiind învinsă de altă echipă germană, Bayern Munchen, cu 2-1.

„Poate mâine dau în bară, ratează penalty și îi prinde Borussia pe contraatac (n.r. râde). Eu îmi doresc să bată Borussia! Sunt fan Barcelona de mic! Voi ține cu Borussia Dortmund la finala asta!”, a mai declarat Pancu, potrivit OrangeSport

Retragere pentru Marco Reus și Toni Kroos

Finala de pe Wembley va fi și un meci de adio pentru germanii Marco Reus și Toni Kroos. Reus se va despărți de Borussia după 12 ani și 428 de apariții în tricoul echipei sale de suflet.

Mijlocașul ofensiv, pe care antrenorul Edin Terzic l-a descris drept o „legendă în viață”, a devenit unul dintre cei mai buni jucători din Bundesliga după transferul de la Borussia Moenchengladbach, în 2012, marcând 170 de goluri și oferind 131 de assist-uri pentru „Die Schwarz-Gelben”, cucerind și două Cupe ale Germaniei.

În schimb, pentru Toni Kroos, care a scris istorie la Real Madrid, va fi ultimul meci în tricoul unui club, el urmând să se retragă după EURO 2024. Cvadruplu câștigător al Champions League, Kroos este doar al șaptelea jucător care a atins 150 de partide în competiție, la semifinala cu Bayern.

În acest sezon, Borussia a câștigat Grupa F, cu trei victorii, două egaluri și un eșec, în optimi a eliminat-o pe PSV Einhoven (3-1 la general), în sferturi a trecut de Atletico Madrid (5-4), iar în semifinale a învins-o pe Paris Saint-Germain (2-0).

Real a câștigat Grupa C, cu victorii pe linie, în optimi a trecut de RB Leipzig (2-1 l general), în sferturi a eliminat-o pe Manchester City, deținătoarea trofeului (4-4, 4-3 la loviturile de departajare), iar în semifinale a dispus de Bayern Munchen (4-3), potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?