Superliga Romaniei Darius Olaru a spus care este secretul succesului la FCSB în acest sezon

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Darius Olaru, mijlocaşul celor de la FCSB, revine pe teren în derby-ul cu Rapid, după eliminarea din meciul cu FC Botoşani. Golgheterul la zi al campionatului, la egalitate cu Florinel Coman, a spus şi care este secretul FCSB-ului în acest sezon, pe care l-au dominat în mare parte. 



FCSB este liderul la zi din Liga 1, cu 12 puncte în faţa celor de la FC Rapid înainte de finalul sezonului regulat. Acest lucru îi transformă pe cei de la FCSB în favoriţi la titlu. 

”Revin după suspendare. Mi-am lăsat echipa într-un moment mai greu, dar s-au descurcat și fără mine. Au fost și momente grele. La finalul meciului cu Petrolul îmi venea din tribună să intru pe teren și să îmi ajut colegii. Suntem avantajați pentru că ne disputăm meciurile pe Arena Națională. Nu este un meci decisiv. Totul se va juca în play-off. Ne gândim la o revanșă acum.

Suntem mult mai montați. Vrem să tragem toți la căruță și să fie anul nostru. Ne-am maturizat mai mulți jucători. Am păstrat același nucleu de jucători. Eu nu mă gândesc la titlul de golgheter. Sunt sigur că el va câștiga acest trofeu. Am mai multă libertate pe fază ofensivă. ”, a declarat Darius Olaru pentru Digi Sport.

Cristiano Bergodi spune că presiunea e pe Rapid, nu pe FCSB

"Este un meci foarte important cu echipa care e prima în clasament, o echipă care a devenit cu fiecare meci care trece mai pragmatică. Şi atunci va fi un meci care pe care. Noi avem nevoie de trei puncte şi trebuie să arătăm un spirit ofensiv pentru a câştiga, dar în acelaşi timp să fim foarte echilibraţi pe faza defensivă. Va fi extraordinar cu atâţia oameni, va fi super cu un stadion arhiplin, se va scrie istorie. Presiunea e normal pe noi, pentru că noi trebuie să reducem această distanţă faţă de locul 1. Pentru că trebuie neapărat să câştigăm. Sigur că şi o remiză e un rezultat pozitiv, dar pentru a avea mai multe şanse vrem să câştigăm. Oricum, diferenţa dintre o remiză şi o victorie în acest meci este de un un punct în play-off, dacă nu greşesc. Dar dacă noi câştigăm acest meci vom avea mai multă încredere. O remiză e importantă, dar noi jucăm clar ca să câştigăm meciul neapărat.

Ei ca şi constanţă şi randament au meritat până acum primul loc. După aceea, vom vedea. Pentru că meciul acesta nu e decisiv, orice se întâmplă. Pentru că vor fi apoi 30 de puncte la dispoziţie. Şi sunt multe pentru a se juca titlul până la sfârşit. Sigur că dacă vor câştiga ei, vor avea mai multe şanse, dar se va juca în continuare indiferent de rezultat. La FCSB sunt ca de obicei doi jucători importanţi, dar ei au un joc colectiv important, pentru că şi celelalte compartimente sunt foarte bune. Dar dacă e să numesc doi jucători, sigur că sunt Coman şi Olaru, de care toată lumea vorbeşte. Normal că trebuie să avem mai multă atenţie cu ei, dar şi cu ceilalţi, pentru că de la mijloc în sus au jucători cu viteză şi calitate. Chiar dacă şi ei au avut probleme în ultimul timp, ne-au arătat că merită să fie pe primul loc", a spus el.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?