Rugby David Gerard este noul antrenor al naţionalei de rugby a României

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Naţionala României de Rugby are un nou antrenor. 



Tehnicianul francez David Gerard îl înlocuieşte pe Eugen Apjok la conducerea echipei tehnice a selecţionatei de rugby a României, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Rugby.

"Naţionala de rugby a României va avea de la începutul anului 2024 un nou antrenor principal, pe francezul David Gerard. În vârstă de 46 de ani, acesta a fost antrenorul pachetului de înaintare al echipei Portugaliei la Cupa Mondială de rugby din Franţa din această toamnă, colaborarea cu 'Os Lobos' începând încă din ediţia 2023 a Rugby Europe Championship", se arată într-un comunicat al FRR difuzat pe site-ul oficial.

Contractele staffului tehnic al echipei naţionale erau valabile până la finalul acestui an, iar în urma neîndeplinirii obiectivelor de performanţă stabilite de comun acord, acestea nu au mai fost prelungite, precizează federaţia.

Antrenorul francez a afirmat că obiectivul său este acela de a readuce echipa României în lupta cu marile puteri ale rugbyului european şi mondial.

"Este o onoare să antrenez o echipă naţională. Este parte a evoluţiei şi dezvoltării mele, iar după o participare foarte bună cu Portugalia la Cupa Mondială aveam nevoie de ceva diferit. Iar acum, fiind numit antrenorul echipei României, aceasta este o mare provocare. Avem lucruri de demonstrat şi vom munci din greu pentru asta. În fiecare an trebuie să avem obiective diferite, dar principalul obiectiv este să calificăm echipa pentru Cupa Mondială din Australia. Pentru acest lucru trebuie să câştigăm meciuri în următorii doi-trei ani. Avem mult de lucru, este un drum lung, dar cred în abilităţile antrenorilor şi jucătorilor pe care îi avem în a ne construi viitorul. Trebuie să readucem rugbyul românesc în locul în care s-a aflat şi să concurăm cu cele mai bune echipe din Europa şi din lume", a declarat David Gerard.

Gerard va conduce România la Rugby Europe Championship



Format la Toulon unde a şi jucat o perioadă lungă, în linia a doua, el a evoluat pentru mulţi ani pentru Toulouse cu care a câştigat mai multe titluri, prin care şi Heineken Cup (Cupa Campionilor) în 2003 şi 2005. După încheierea carierei de jucător s-a alăturat staffului tehnic al echipei AS Beziers Herault din PRO D2, după care a preluat funcţia de antrenor al pachetului de înaintare al celor de la Lyon, care evolua în TOP 14, având sarcina de a structura diferite momente ale planului de joc: grămada, moluri, ruckuri şi apărare. După două sezoane, a semnat ca antrenor principal cu Montauban.

În primăvara acestui an s-a alăturat staffului echipei Portugaliei în fazele eliminatorii ale Rugby Europe Championship în calitate de consultant în ceea ce priveşte jocul de margine, pachetul de înaintare şi apărarea. Acesta a făcut parte din stafful Os Lobos la Cupa Mondială de rugby din Franţa, unde aceştia au jucat pentru a doua oară în istoria echipei.

Naţionala de rugby a României va participa în 2024 la Rugby Europe Championship, în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia. Stejarii vor debuta în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie şi cu Portugalia, pe 17 februarie. După partidele din grupă vor urma meciurile de clasament. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania şi Ţările de Jos.

În ediţia trecută a competiţiei, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.

David Gerard îl înlocuieşte în funcţie pe Eugen Apjok, care a preluat funcţia de selecţioner al României la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, când i-a succedat tehnicianului englez Andy Robinson, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Rugby





DC Media Group Audience
pixel