Înotătorul David Popovici, dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris, a primit două maşini de la Ion Ţiriac, dar nu conduce niciuna. Iată de ce.
"Nu pot să o conduc pentru că atrage prea mult atenţia, aşa că prefer să conduc maşina mea obişnuită. O maşină care se pierde mult mai repede în mulţime. Eu conduc un Audi A3, vechi de 10 ani.
Mai merg şi cu autobuzul. Mă bucur că acum am ocazia să spun că am o maşină complet obişnuită, un Audi cu 105 cai putere", a spus Popovici la Radio ZU.
„Am venit aici doi oameni cu o singură mașină, iar acum suntem tot doi oameni, dar cu trei mașini. Așa că va fi o provocare să le ducem acasă. Dar e bine, nu mă vait. Apreciez foarte mult inițiativa domnului Țiriac și a fundației dânsului de a susține sportul românesc. Și mi-aș dori să văd cât mai mulți oameni de afaceri români susținând sportul românesc, fiecare cum poate, cum își dorește”, a spus Popovici, care a primit câte un automobil pentru fiecare dintre cele două medalii cucerite la Jocurile Olimpice de la Paris.
Campionul olimpic de la Paris a menționat că îi este greu să se detașeze de presiunea competiției și că acum, după ce JO 2024 s-au încheiat, învață să se relaxeze.
„Greu am reușit să mă detașez, pentru că au fost atât de multe zile, luni, ani în pregătirea acestor Jocuri și într-un minut și 44 de secunde brusc s-au încheiat. A fost atât de multă presiune, atât de mult stres, atât de multă sudoare, sânge, lacrimi și brusc în trei-patru zile s-a încheiat totul. Așa că acum trebuie să învăț să mă adaptez, să învăț să mă relaxez, asta e problema mea și a tuturor sportivilor de aici pentru că fiecare a trecut prin același lucruri”, a explicat înotătorul.