Superliga Romaniei Dennis Politic, despre adversarul din penultimul meci al sezonului: „Nu ne interesează forma celor de la Universitatea Cluj”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fotbalistul dinamoviștilor a afirmat că el și coechipierii săi vor da tot ce le stă în putință pentru a salva echipa de la retrogradare, recunoscând că fanii lor au motive reale de supărare.



Pierderea meciurilor în ultimele minute i-a secat de puteri pe dinamoviști, spune Politic

Fotbalistul Dennis Politic a declarat, vineri, într-o conferința de presă premergătoare meciului împotriva celor de la „U” Cluj, că Dinamo se află într-o situație delicată, foarte aproape de retrogradare, și de aceea el și colegii săi nu trebuie să mai facă greșeli, pentru că acestea îi costă.

„Sunt ultimele două șanse pentru noi, ca să zic așa, pentru că mai avem două meciuri. Dar cel de mâine e cel mai important și trebuie neapărat să câștigăm. Nu ne interesează forma celor de la 'U' Cluj, noi încercăm să ne concentrăm pe jocul nostru pentru că mergem doar cu gândul la victorie.

CITEȘTE ȘI Zeljko Kopic, declarații înainte de meciul cu „U” Cluj: „Îmi fac treaba cât de bine pot”

Forma noastră nu este una foarte bună, după cum s-a văzut. Am pierdut puncte într-un mod foarte neprofesionist, foarte ușor. De aceea mâine nu trebuie să mai facem greșeli, pentru că ne costă. Când pierzi un meci în ultimele minute, după ce ai dominat, te stoarce, te seacă de puteri, dar și mental. Însă trebuie să te ridici pentru următorul meci. E o situație foarte delicată în care suntem, dar trebuie să ieșim din ea”, a spus Politic.

Suporterii alb-roșii au motive reale de frustrare

El a menționat că fanii dinamoviști le-au transmis că susțin în continuare echipa și că au încredere în ei că pot salva formația de la retrogradarea directă.

„Fanii au venit la Săftica și au încercat să ne încurajeze, ne-au spus că încă au încredere în noi și că ne susțin. Bineînțeles că există supărare și frustrare și în rândul lor. Îi înțelegem și încercăm să îi facem fericiți mâine. Fiecare dintre noi realizează că suntem într-un moment decisiv. Trebuie să intrăm pe teren să dăm tot ce avem mai bun pentru noi, pentru Dinamo, pentru familiile noastre.

Până la urmă, ne reprezentăm și pe noi pe teren, iar dacă, Doamne-ferește, retrogradăm, nu dă bine pentru absolut nimeni. Prime am avut la fiecare meci, dar nu jucăm pentru bani, jucăm pentru orgoliul nostru și pentru salvarea clubului”, a precizat Dennis Politic, citat de Agerpres.

CITEȘTE ȘI Florin Prunea, despre sumele imense cheltuite de Dinamo: „Condiții extraordinare!”

Dinamo București întâlnește Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Cluj Arena, într-o partidă din cadrul celei de-a opta etape a play-out-ului SuperLigii. 

În acest moment, Dinamo se află pe penultimul loc, direct retrogradabil, la egalitate de puncte cu Poli Iași, respectiv 21 de puncte.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?