Fotbal Dorin Rotariu, fotbalistul care "nu era capabil să facă diferenţa", a marcat primul gol pentru Ankaragucu

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Dorin Rotariu a debutat cu gol la Ankaragucu, în liga a II-a a Turciei, la doar câteva zile după ce Iosif Rotariu a spus că la FCSB nu era capabil să facă diferenţa. 



Fotbalistul român Dorin Rotariu a debutat cu gol la Ankaragucu, sâmbătă, în liga a doua de fotbal a Turciei.

MKE Ankaragucu a învins-o pe Sakaryaspor cu scorul de 2-1, prin golul lui Rotariu (83), care fusese introdus pe teren în min. 60. Gazdele au deschis scorul prin Tolga Cigerci (35 - penalty), iar Emre Demir (42) restabilise egalitatea.

Maghiarul Kevin Varga (ex-Sepsi OSK) a jucat tot meciul la Ankaragucu.

MKE Ankaragucu ocupă locul 8, cu 9 puncte adunate în şase meciuri.

Iosif Rotariu, scouter la Farul Constanţa. "Dorin nu era capabil să facă diferenţa la FCSB"

”Voi lucra ca scouter pe toată zona de vest și pentru academie. Voi merge la toate meciurile echipelor de elită de juniori, Liga 2, Liga 3, pentru că sunt foarte mulți jucători tineri și cu potențial. Văd juniorii, sper să descopăr jucători care să facă față la academie, pentru că sunt cerințe foarte mari. Nu ne interesează doar partea sportivă, ne interesează și partea de educație a copilului și familia din care provine. 

E o activitate care îmi place foarte mult, urmăresc meciurile de la Liga 2 și Liga 3. Fac ce-mi place. Pentru mine, fotbalul nu a fost un sacrificiu, a fost o plăcere și o bucurie. 

(n.r. Mai are timp să își arate Dorin calitățile?) Eu m-am reîntors în România la 30 de ani, iar la 36 am fost campion. El e alt profil de jucător, eu eram mai agresiv. Poate și el să-și de un restart la carieră. Nu știu ce se va întâmplat. Acum e la echipa de Liga 2, la Ankaragucu, nu a început încă să joace, dar sper să o facă cât mai repede. Sper joace pentru că are multe calități. 

El venea după șapte luni fără să joace (n.r. când s-a transferat la FCSB), nu cred că el era capabil să facă diferența. Cred că putea să aibă mai multă răbdare cu el și apoi să încerce să-i vadă potențialul. Foarte greu, sunt foarte puțini fotbaliști care intră imediat și au impact”, a spus Iosif Rotariu.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel