Superliga Romaniei Dorinel Munteanu a decis ce va face după ce a plecat de la Oţelul. Ce spune despre preluarea unei echipe în această iarnă

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu, fostul antrenor de la Oţelul, şi-a decis viitorul după despărţirea de gălăţeni. 



”Sunt bine. Am spus de când am demisionat de la Oțelul că vreau să iau o pauză. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, dar asta este viața antrenorilor. Îmi iau o pauză acum. Am avut oferte și încă am, dar a trecut prea puțin timp ca să preiau altă echipă.

Sunt mai multe argumente pro și contra ca să preiei un club în momentul acesta, atât din țară, cât și din străinătate. Aștept să văd propunerile, le analizez foarte bine. Dacă preiau acum o echipă trebuie să existe un proiect. Nu preiau pentru 6 luni sau pentru un an plus un an”, a declarat Dorinel Munteanu, conform sportpesurse.ro. 

Dorinel Munteanu a demisionat de la Oţelul Galaţi după înfrângerea din ultima etapă din sezonul de toamnă, scor 2-3 cu CFR Cluj, acuzând problemele financiare ale gălăţenilor. Locul său pe banca tehnică a fost luat de Ovidiu Burcă. 

Adrian Mititelu a confirmat că a vorbit cu antrenorul Dorinel Munteanu

„Da, am vorbit, l-am întrebat dacă e adevărat că și-a dat demisia. Asta nu putem comenta, nu pot să vă spun lucruri de-astea. Am o relație de amiciție cu el de foarte mult timp, încă din 2007-2008, de atunci.

Era antrenor-jucător la CFR și l-am bătut o dată în Cupa României. CFR venea după o perioadă foarte bună în Cupa Intertoto și noi i-am bătut în Cupa României printr-un gol marcat de Andrei Ionescu pe Oblemenco.

Este unul dintre antrenorii care merită apreciați și cu care oricine și-ar dori să lucreze, dar de la a-l dori până la a veni aici este o diferență mare.

Este un antrenor căutat de echipe puternice din Liga 1, am înțeles că este curtat de echipe din play-off, așa că este puțin probabil să vină la noi. Dar dacă ar fi după mine, l-aș dori oricând”, a spus Adrian Mititelu, într-un interviu pentru site-ul clubului FC U Craiova.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?