Oţelul Galaţi o înfruntă pe UTA Arad pe teren propriu sâmbătă, 14 decembrie. Dorinel Munteanu vrea victoria pentru a o obţine o revanşă în faţa fanilor, dar trage şi un semnal de alarmă: la vară, aproape tot lotul ar putea rămâne liber de contract.
"Este penultimul joc al nostru în faţa propriilor suporteri. Suntem obligaţi să obţinem un rezultat pozitiv, din cauza faptului că în ultimul timp ne-am cam dezamăgit suporterii, mai ales pe teren propriu. Eu sper să câştigăm acest joc. Pentru a câştiga, trebuie să fim foarte atenţi, foarte concentraţi, pentru că avem un adversar în lipsă de rezultate. Indiferent ce condiţii vor fi sâmbătă, jucătorii noştri trebuie să facă tot posibilul să câştige, prin orice mijloace.
Eu cred că jucătorii sunt conştienţi de importanţa meciului. În fiecare joc sunt 3 puncte puse în joc, dar trebuie să muncim mult pentru ele, să nu facem greşeli, mai ales greşeli individuale. Adversarul nostru de sâmbătă este foarte periculos pe contraatac. Ne dorim să terminăm cât de cât bine acest an. Pentru că trei sferturi din acest an a fost bine, iar în ultima parte am scăzut turaţia puţin. Nu mai repet cauzele, dar suporterii noştri trebuie să plece bucuroşi acasă", a declarat Dorinel Munteanu.
Dorinel Munteanu a anunţat la Fanatik Superliga că aproape tot lotul intră în ultimele 6 luni de contract în această iarnă.
"Aproape jucătorii mei intră în ultimele 6 luni de contract de la 1 ianuarie pentru că nu pot să le fac contract mai mult de un an din cauza posibilităților financiare. Asta e, nu îmi permite bugetul. Sunt multe speculații, dar sunt și alte semne de întrebări”, a declarat Munteanu.
Dorinel i-a răspus şi lui Gigi Becali, după ce finanţatorul FCSB a anunţat că plăteşte 100.000 euro pentru Juri Cisotti.
"Liber de contract o să fie doar în vară. Nu poate să plece în iarnă Cisotti. Nu ține asta cu sumele pe care le aruncă Gigi Becali. Să fim serioși și să respectăm fotbalul, jucătorii și așa mai departe. El poate semna cu oricine de la 1 ianuarie
Domnul Gigi Becali poate să afirme ce vrea dânsul. Eu mi-aș dori să nu sufere jucătorii, nu cluburile. Noi avem calculele noastre. Eu îi respect pe jucători și din orgolii nu vreau să sufere nimeni. Și el și Pop sunt doriți pentru că ei cred că vor pleca liberi din iarnă. Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg sub nicio formă. Ei pot doar semna din iarnă.
S-a vorbit prea mult pe tema asta și sunt prea multe speculații. Sunt tatonări, intimidări, nu știu ce gândesc unii. În iarnă vor pleca jucători și vor veni alții. Noi dacă vrem să îi păstrăm le facem oferte.
Mai avem două meciuri importante și apoi vedem. Eu nu am fost deloc mulțumit de evoluția echipei din ultimul timp. Eu am făcut alte calcule. Eu mă gândesc la alte lucruri mult mai importante decât acest speculații. Vom vedea în iarnă în ce obiectiv suntem și sper să ne salvăm de la retrogradare", a mai declarat antrenorul.