Superliga Romaniei Dorinel Munteanu rămâne la Oţelul şi sezonul viitor. Cele trei cerinţe pentru a face performanţă

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Dorinel Munteanu, antrenorul Oţelului Galaţi, a anunţat că şi-a prelungit echipa cu finalista Cupei României. Astfel, acesta va rămâne pe banca oţelarilor şi în sezonul viitor. Cel mai probabil, Oţelul Galaţi va juca în preliminariile cupelor europene, dacă va primi licenţa. 



"M-au tot anunțat pe la o mulțime de echipe. Rămân la Oțelul si după acest sezon. Mai am contract încă un an și vreau să continui proiectul de aici, care, spun eu, a dat rezultate. Se poate și mai bine și la acest lucru mă gândesc pentru următorul sezon. Dacă avem finanțarea corespunzătoare, stabilitate și liniște, putem să facem performanță, așa cum așteaptă suporterii, sponsorii și susținătorii noștri", a declarat Dorinel Munteanu pentru Pro Lider FM.

Oţelul Galaţi este calificată în finala Cupei României, unde va juca împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, iar în campionat conduce playout-ul, cu 30 de puncte. Dacă va primi licenţa UEFA şi va câştiga Cupa României, va juca în preliminariile Europa League. În caz contrar, locul din campionat o poate duce pe Oţelul la baraj pentru preliminariile Conference League. 

Bani mai mulţi de la bugetul local în sezonul următor 

Oţelul a mai primit o veste bună şi de la primărie, după ce Dorinel a anunţat că îşi prelungeşte contractul. Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a spus că echipa va primi o finanţare mai mare în sezonul viitor din bugetul local. 

"Cu siguranță va crește suma cu care susținem clubul Oțelul, mai bine spus performanțele echipei care aduc multă bucurie gălățenilor. Dacă sezonul acesta am alocat undeva în jur 850.000 de euro, pentru următorul luăm în calcul o alocare ce va depăși un milion de euro, dar nu cum mult. Și am găsit soluția legală astfel încât să nu mai depindem de votarea bugetului pentru a da bani la cluburi. Vom face alocări pe an competițional și nu pe an calendaristic ca până acum, astfel încât cluburile să nu rămână fără bani în primele luni ale anului", a precizat primarul Galațiului, Ionut Pucheanu.

În etapa a 5-a din playout, Oţelul Galaţi a învins-o pe Universitatea Cluj, cu 1-0, după ce în urmă cu trei zile câştigase în faţa aceleiaşi echipe cu 2-1, în semifinalele Cupei României. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel