Fotbal international E oficial! Francezul Giroud a semnat cu Los Angeles FC. „Ne vedem la stadion în curând!”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fotbalistul francez și-a încheiat contractul cu formația italiană AC Milan, oficializarea acestuia ca parte a echipei nord-americane Los Angeles FC fiind realizată în cursul zilei de marți.



Se confirmă colaborarea între Giroud și Los Angeles FC

Los Angeles FC a anunțat oficial, marți, viitoarea sosire a golgheterului naționalei Franței, Olivier Giroud, aflat la finalul contractului său cu AC Milan.

Giroud, în vârstă de 37 de ani, și-a confirmat luni plecarea de la Milano la finalul sezonului pentru a juca în campionatul nord-american, fără a preciza la care echipă americană se va alătura. Anturajul său a indicat în urmă cu trei săptămâni că a ajuns la un acord cu Los Angeles FC.

„Ceea ce am văzut la Olivier a fost o combinație rară între capacitatea sa de a se demarca, de a lega jocul și de a finaliza”, a comentat pentru AFP John Thorrington, directorul general al Los Angeles FC.

„El joacă pentru naționala Franței și pentru AC Milan într-un sistem similar cu al nostru și am avut sentimentul că a fost o alegere bună din toate aceste motive”, a adăugat el. Perioada de transferuri din MLS debutează pe 18 iulie.


„Sper să ne vedem curând la stadion și sper ca toți colegii să joace bine până mă alătur echipei. O să încerc tot ce-mi stă în putință pentru a ne atinge obiectivele. Let's go black and gold!”, a fost mesajul lui Giroud, în tricoul celor de la Los Angeles FC.

De când s-a alăturat lui AC Milan în 2021, după perioade la Montpellier (2010-12), Arsenal (2012-18) și Chelsea (2018-21), atacantul a marcat 38 de goluri în Serie A, dintre care 14 în acest sezon, cea mai bună performanță a sa la un club din 2016. Cu rossoneri a câștigat un titlu de campion în 2022.

La Los Angeles FC, Giroud, care la naționala țării sale are 131 de selecții, marcând 57 de goluri, îl va avea coechipier pe prietenul și conaționalul său, portarul Hugo Lloris, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI Giroud, mesaj pentru fanii AC Milan, după despărțirea de clubul italian

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?