Tenis Echipa masculină de tenis de masă a României merge în fazele eliminatorii la Cupa Mondială din Coreea de Sud

Data publicării:
Facebook Federaţia Română de Tenis de Masă
Facebook Federaţia Română de Tenis de Masă

Echipa de tenis de masă a României s-a calificat în şaisprezicimile de finală ale Campionatului Mondial de Tenis de Masă din Coreea de Sud. Tricolorii au învins Iranul în ultimul meci al grupei a 8-a şi s-au clasat pe locul 2. 



Selecţionata masculină a României s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Busan (Coreea de Sud), după ce a învins, marţi, Iranul cu scorul de 3-1 şi s-a clasat pe locul secund în Grupa a 8-a.

Primul meci al duelul cu Iranul a fost pierdut de Eduard Ionescu, în faţa lui Nima Alamian, cu 1-3 (10-12, 5-11, 11-5, 7-11).

Apoi, Ovidiu Ionescu a dispus de Noshad Alamiyan cu 3-2 (11-9, 6-11, 9-11, 11-7, 11-4), Darius Movileanu l-a învins pe Amir Hossein Hodaei cu 3-1 (6-11, 12-10, 11-5, 12-10), iar Eduard Ionescu a câştigat în faţa lui Noshad Alamiyan cu 3-2 (11-8, 6-11, 8-11, 11-6, 11-6).
România, după 0-3 cu Portugalia, 3-0 cu Egipt, 3-1 cu Thailanda şi 3-1 cu Iranul, s-a clasat pe locul secund în Grupa a 8-a, cu 7 puncte, după Portugalia, 8 puncte, dar înaintea Iranului (6 puncte), a Egiptului (5 puncte) şi a Thailandei (4 puncte).

Câştigătoarele grupelor se califică direct în optimile de finală, iar formaţiile de pe locurile 2 şi 3 acced în şaisprezecimi.

Lotul masculin este alcătuit din Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu, Andrei Istrate, Iulian Chiriţă, antrenorii Andrei Filimon, Ionuţ Seni şi kinetoterapeutul Adrian Mîrza.

Echipa feminină a României s-a calificat, luni, direct în optimile de finală.

La competiţie participă 40 de echipe, la feminin şi masculin. Campionatele Mondiale pe echipe sunt criteriu de calificare pentru JO Paris 2024, iar primele opt echipe vor avea asigurată calificarea directă la Jocurile Olimpice.

La ultimele două ediţii ale CM, 2018 (Halmstad, Suedia) şi 2014 (Tokyo, Japonia), echipa naţională feminină a obţinut locul cinci, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel