Superliga Romaniei Echipa sezonului regulat din Liga 1. FCSB are 4 jucători, Rapid are 3, Universitatea Craiova şi CFR câte 2. Cel mai bun antrenor este Cristiano Bergodi

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat echipa ideală a sezonului regulat din Liga 1. FCSB are patru jucători nominalizaţi, în timp ce Rapid, ocupanta locului secund, are 3 jucători. Cel mai bun antrenor al primelor 30 de etape ale sezonului a fost desemnat Cristiano Bergodi. 



"La baza acestei departajări stau statisticile LPF (numărul de meciuri jucate, golurile marcate, pasele decisive, diverse notificări), prezențele nominalizaților în echipa ideală a fiecărei etape, punctajul din fiecare rundă cumulat, datele interne ale LPF, precum și nominalizările făcute de comentatorii televiziunilor difuzoare ale SuperLigii României pentru ”Jucătorul meciului”", transmite LPF.

Astfel, FCSB îi are în echipa ideală pe Ştefan Târnovanu, Syiabonga Ngezana, Darius Olaru şi Florinel Coman, în timp ce Rapid îi are în echipa sezonului pe Paul Iacob, Albion Rahmani şi Christopher Braun. 

Echipa sezonului este completată de Nicuşor Bancu şi Alexandru Mitriţă, de la Universitatea Craiova, şi de Karlo Muhar şi Philip Otele de la CFR Cluj. 

Cristiano Bergodi a fost desemnat în analiza LPF drept cel mai bun antrenor din sezonul regulat. 

"Instalat cu doar câteva zile înaintea startului campionatului, a gestionat perfect momentele dificile întâlnite pe parcursul celor 30 etape. Condusă de experimentatul tehnician italian, Rapid a fost echipa cu cele mai multe puncte scoase din duelurile cu primele şase clasate. A fost de cele mai multe ori desemnat „Antrenorul etapei", de cinci ori", transmit cei de la LPF.

FCSB este liderul campionatului şi intră de pe această poziţie şi în playoff, la 4 puncte faţă de Rapid, ocupanta locului 2, şi 5 faţă de CFR Cluj, care se află pe locul al treilea. Este de reţinut, însă, şi că FCSB are un avantaj în faţa Rapidului în caz de egalitate de puncte. Pentru că la înjumătăţire, FCSB a pierdut 0,5 puncte, în caz de egalitate la finalul sezonului tot roş-albaştrii vor ocupa prima poziţie. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?