Echipa nationala Edward Iordănescu își asumă întreaga responsabilitate pentru EURO 2024: „Deciziile au fost ale mele”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Selecționerul echipei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat astăzi, 21 martie, într-o conferință de presă, că încearcă să privească meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia precum niște examene pentru EURO 2024.



„E foarte mult de muncă”

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că încearcă să privească meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia ca și examene pentru EURO 2024. Acesta, totuși, a subliniat că deciziile finale în ceea ce privește lotul oficial nu vor fi luate acum. 

„Mai sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct, sunt corecții care trebuie făcute în raport cu exprimarea echipei, deci e foarte mult de muncă în continuare. Dacă vrem să fim competitivi la EURO e nevoie de mult mai mult decât am făcut până în acest moment. Însă în același timp e foarte important să ținem de lucrurile bune, am construit o fundație, au fost anumite lucruri care ne-au ajutat să ne calificăm. Încercăm să vedem aceste meciuri amicale ca și examene pentru EURO, dar nu luăm acum deciziile finale pentru că mai sunt pași importanți de făcut”, a afirmat selecționerul.

„Avem probleme, la final vom trage linie”

„Să fac selecția nu mi-a fost greu. Fiecare are dreptul la opinie, însă de fiecare dată deciziile au fost ale mele pentru că responsabilitatea totală a fost a mea. Acum, cu această calificare, cred că s-a dublat și numărul de selecționeri, fiecare are variantele lui de lot, primul 'unsprezece'. Avem probleme, da, suntem conștienți de ele. Multe le pot influența, foarte multe, nu, pentru că ce se întâmplă la cluburi ține foarte mult de jucători. Și eu trăiesc cu sufletul la gură fiecare weekend, ca ei să joace, să aibă minute cât mai multe, dar în final eu îmi doresc ca băieții noștri să fie în concurență cu propria persoană și să încerce să ofere cea mai bună versiune a lui. La final vom trage linie, vor fi decizii pe care le vom lua pentru că vom încerca să mergem acolo cu lotul cel mai competitiv și să fim acoperiți pe posturi”, a explicat Iordănescu.

Tehnicianul consideră de bun augur continuitatea în ceea ce privește lotul convocat pentru aceste amicale, dar a atras atenția că fiecare jucător trebuie să lupte pentru poziția lui: „Eu spun că în cazul acestei selecții am luat cea mai logică decizie, am apelat de continuitate. Pentru că am vorbit despre omogenitate, despre relații de joc, de o echipă națională pe care lumea să o știe pe de rost. Nu am văzut niciun motiv acum pentru a face schimbări. Acești băieți au produs calificarea, au schimbat trendul și după mulți ani au dus naționala la un turneu final. Asta nu înseamnă că cineva are garantat postul pentru EURO. Fiecare trebuie să lupte pentru poziția lui. Ce am făcut în grupă nu ne mai ajută deloc la European, acolo e alt joc, ne așteaptă un cu totul alt nivel. De acum înainte vedem cine va fi și cine nu va fi cu noi la European”, a mai afirmat selecționerul.

Orice jucător are șanse să fie convocat

„Cine spune că jucătorii care nu au prins acum lotul nu mai au șanse de a merge la EURO, spune greșit. Toată lumea are ușile deschise, nu e un clișeu, e o realitate. Noi avem anumite poziții unde suntem la limită, unde avem una maximum două soluții. Deci în orice moment se poate întâmpla orice. Oricine are deschisă ușa naționalei, nu pot să iau dreptul unui jucător să își reprezinte țara, dar trebuie să demonstreze că are valoare, că e în formă și că se poate integra într-un grup. E adevărat că acum e un tren în mers, nu mai e în gară, merge cu viteză, deci trebuie să fie eforturi mari, să demonstreze lucruri foarte importante ca să poată să sară din mers”, a adăugat Edward Iordănescu.

În ceea ce îl privește pe Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova), jucător care nu a fost convocat la această acțiune, decizie contrară evoluțiilor sale din Superliga României și totodată discutată pe larg în ultima săptămână, selecționerul a afirmat: „Echipa națională este deschisă să vadă jucători cu potențial, Alex Mitriță a fost în circuitul primei reprezentative. Eu tot timpul am văzut multă calitate la el, e un jucător cu mult talent. Poate faptul că nu a fost atât de competitiv cum cred că ar fi putut să fie, cu o mentalitate mai competitivă, a făcut ca el să nu realizeze lucruri și mai mărețe la cluburile pe unde a fost.”

„Dar cu tot respectul, nu cred că e momentul acum să vorbim despre alți jucători. Da, am avut o discuție cu el pentru că sunt un antrenor care comunică și tot timpul selecția a fost făcută nu în funcție de orgolii sau supărări”, a mai spus Iordănescu, potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel