Superliga Romaniei Eugen Neagoe spune că Gloria Buzău e pregătită de partida din Giulești, mai ales după nivelul arătat în meciul cu Dinamo

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Gloria Buzău face deplasarea în Giulești, luni, 16 decembrie, de la ora 20:00, unde întâlnește formația Rapid București. Partida contează pentru a 20-a etapă a Superligii.



Antrenorul buzoienilor a prefațat meciul din a 20-a etapă a Superligii, în deplasare contra celor de la FC Rapid. Eugen Neagoe a reiterat ideea potrivit căreia echipa sa a dominat formația dinamovistă, în cadrul partidei din runda precedentă, pierdută cu 0-2 pe teren propriu.

„O partidă dificilă. Rapid este una dintre echipele importante ale campionatului, echipe puternice. Nu este doar jocul contra Rapidului, ci și ultimul joc din acest an - contra Universității Craiova. Sunt două partide foarte grele, împotriva unor echipe foarte valoroase.

Dar așa cum am jucat contra celor de la Dinamo, băieții au avut atitudine, agresivitate. Ne-am creat ocazii de a marca, cei de la Dinamo nu ne-au pus mari probleme, dar am greșit din păcate, iarăși, și am primit acel gol în repriza a doua. Noi, din ocaziile foarte mari pe care le-am avut, nu am reușit să marcăm. Și când nu marchezi, e greu să câștigi jocurile.

E un joc important, sunt trei puncte puse în joc. Vom încerca. Jucătorii care vor intra în teren vor da totul pentru a reuși un rezultat bun. Rămâne de văzut ce vom reuși.

Motivație am avut mereu, atitudine, jucătorii au fost conectați... Dar sunt greșeli pe care nici eu nu le pot controla. În momentul când dai pasă adversarului și ți-o bagă în poartă, când tu o bagi în (proprie) poartă, când ratezi din situațiile clare pe care ți le creezi, sigur, ajungi să pierzi jocurile.

Dar una peste alta, eu cred că echipa a arătat bine. Inclusiv la ultimul joc - nu bine, foarte bine! Așa cum am spus-o și atunci, chiar dacă am mai auzit anumite voci, Dinamo nici nu a ajuns în careul nostru în prima repriză. La prima nesincronizare a noastră, am primit gol. Dar ăsta este fotbalul! Când ratezi singur cu portarul...

Dar echipa a jucat! Eu sunt sincer mulțumit de atitudinea lor și jocul pe care l-au făcut împotriva lui Dinamo - echipă pe care n-am mai văzut-o ca fiind dominată de maniera în care a fost dominată la Buzău”, a declarat antrenorul Gloriei Buzău, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Rapid.

Giuleștenii au pierdut în runda precedentă, 0-2 la Sf. Gheorghe, insuccesul oprind o serie pozitivă în campionat, formată din trei victorii și trei remize.

Palmaresul buzoienilor pe teren advers în ediția curentă cuprinde o victorie (2-1 cu Poli Iași), două remize (0-0 cu Petrolul, 3-3 cu FC Botoșani) și șase înfrângeri.

În turul sezonului regulat curent, pe 10 august 2024, cele două au oferit microbiștilor prezenți pe arena „Gloria” din Buzău un meci spectaculos. Giuleștenii au deschis scorul în minutul 10, prin Jayson Papeau, și au condus până în minutul 77, când Constantin Budescu a transformat un penalty, stabilind și rezultatul final.

Marius Șumudică (205 meciuri în campionat) și Eugen Neagoe (257 meciuri în campionat) s-au mai întâlnit în Superligă din postura de antrenori doar o singură dată, pe 2 martie 2017, în Poli Iași - Astra 2-3 (victorie Șumudică).

Mediile de vârstă

Rapid - 25 ani și 10 luni.

Gloria Buzău - 26 ani și nouă luni.

32 de jucători au strâns minute bucureșteni în ediția curentă, dintre care 14 au marcat cel puțin un gol.

Buzoienii s-au bazat pe 35 de fotbaliști, Gloria fiind echipa cu cei mai mulți jucători utilizați, potrivit LPF.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?