Fotbal EXCLUSIV/ Fotbaliştii de 16 şi 19 ani din România, OBLIGAŢI să semneze contracte cu cluburile de care aparţin. AFAN vrea schimbarea regulamentului

Data actualizării: | Data publicării:
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
EXCLUSIV
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Emilian Hulubei, preşedintele AFAN (Sindicatul Fotbaliştilor Amatori şi Non-amatori), a anunţat la DC SPORT ce părţi din regulamentele fotbalului românesc incearcă să schimbe. Printre acestea se numără şi prevederea conform căreia fotbaliştii care împlinesc 16, respectiv 19 ani, sunt obligaţi să semneze un contract cu cluburile de care aparţin la momentul respectiv, dacă li se propune. Conform AFAN, această prevedere este unică în lume. 



"Avem probleme şi la partea de copii şi juniori. La 16 ani, jucătorii semnează contracte, deci pe intervalul 16-19 ani sunt destul de multe litigii. 

În România, jucătorii care împlinesc 16, respectiv 19 ani, sunt încă obligaţi să semneze contractele cu cluburile de care aparţin, dacă li se propune. Nu există nicăieri în lume treaba asta. Suntem în discuţii avansate cu FRF pe partea asta, ca juniorii U16 şi U19 să nu mai aibă obligaţia să semneze contractele. 

Eşti obligat să semnezi un contract, dacă clubul îţi propune, cu un minim de 800 lei pe lună. Trei ani de zile, până la vârsta de 19 ani. Iar înainte de a împlini 19 ani, cu un an înainte, clubul îţi propune din nou un contract, cu valoare minimă la Liga a III-a de 1500 de lei, la Liga a II-a de 2000 lei şi la Liga 1 de 2500 lei. Şi, practic, ai obligaţia să semnezi pe o perioadă între 3 şi 5 ani, dacă clubul îţi propune. Dacă nu semnezi, dacă refuzi, rişti să fii suspendat 2 ani şi să plăteşti o penalitate financiară. Nu se întâmplă nicăieri în lume. 

Avem pe rol la TAS cazul a doi jucători de la Viitorul Cluj, care au refuzat să semneze contractele la 19 ani, şi au fost suspendaţi 2 ani şi amendaţi. Pe partea internă am pierdut la ambele comisii, conform regulamentelor noastre. Am mers la TAS, bineînţeles, dar surpriză. Federaţia a decis că a ridicat suspendările jucătorilor şi că nu mai sunt pasibili de amendă şi că se pot legitima oriunde. Prin ce modalitate au ridicat aceste suspendări... 

Trebuiau să treacă printr-o comisie, acea comisie să decidă ridicarea suspendării, dar nu. Pur şi simplu administraţia Federaţiei a decis că acei jucători nu mai sunt suspendaţi şi că îşi pot desfăşura activitatea. 

La TAS avem termen în martie, dar până atunci cred că se va rezolva situaţia. Cred că a înţeles şi Federaţia că nu se mai poate aşa ceva în 2023, nu mai poate un jucător să fie sclav la 16 ani, să îl pui să fie obligat să semneze. Dacă îşi doreşte să semneze un contract şi clubul vine cu o ofertă decentă, fără probleme poate semna. Mai departe, dacă în contract e trecută clauză, acceptată de jucător, că se obligă şi la 19 ani să semneze, atunci este problema lui, pe parte de negocieri.

Acum, jucătorul dacă e la 16 ani la Viitorul Cluj şi în 60 de zile de când a împlinit 16 ani vine clubul cu o ofertă, jucătorul e obligat să semneze", a declarat Emilian Hulubei la DC SPORT. 

Există o portiţă

"Există o perioadă, între 1 şi 10 iulie, în care jucătorul amator de până la vârsta de 16 ani poate cere încetarea legitimării la clubul respectiv. Dacă reuşeşte, e jucător liber. Dacă a semnat imediat legitimarea la alt club, clubul respectiv are, conform regulamentului, să îl oblige să semneze. 

Eu am încredere că lucrurile se vor schimba, am găsit deschidere la Federaţie, şi-au dat seama şi cu cazul jucătorilor de la Viitorul Cluj că există riscul ca orice jucător obligat să semneze să meargă la TAS. Şi e o cheltuială destul de mare. Şi atunci, fiind şi Federaţia parte, ar fi nişte bani de plătit. Dacă sunt prea multe litigii, ajungi să plăteşti sume enorme pe care nici Federaţia nu şi le-ar permite în momentul ăsta", a concluzionat Emilian Hulubei. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel