Superliga Romaniei FC Botoşani, în discuţii cu adversari tari pentru amicalele verii. "Sunt convins că nu vom fi la nivelul care trebuie la început"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FC Botoşani s-a luptat în ultimul sezon pentru salvarea de la retrogradare până în ultima etapă, când a reuşit să prindă locul de baraj. Elevii lui Bogdan Andone puteau să se salveze direct dacă reuşeau să obţină o victorie la Galaţi, cu Oţelul, dar au fost învinşi de echipa lui Dorinel Munteanu. 



La baraj, botoşănenii au trecut în dublă manşă de CS Mioveni, din Liga II, cu scor identic la tur şi retur, 1-0. Bogdan Andone şi-a prelungit contractul cu echipa finanţată de Valeriu Iftime şi nu mai vrea să aibă emoţii ca în sezonul recent încheiat. 

"Plecăm în Austria, unde clubul merge de câţiva ani de zile. E locaţia de antrenament de vară. Eram în discuţii şi cu adversarii pe care îi putem întâlni acolo. Avem ceva discuţii cu Pafos, Legia Varşovia, vedem dacă se vor concretiza. Sunt adversari foarte buni. Pafos e câştigătoarea cupei în Cipru, joacă Vlad Dragomir şi Adrian Rus. 

Sperăm să fie o pregătire bună şi să fim cât mai aproape de nivelul la care trebuie să fim pe început de campionat. Sunt convins că nu vom fi la nivelul ăla, însă, pentru că e extrem de scurtă partea de pregătire. Şi probabil în primele 2-3 săptămâni din campionat vom fi încă în căutări, până se va stabiliza echipa", a declarat Bogdan Andone la GSP Live. 

Câţi jucători vin la FC Botoşani 

"Nu vreau să aduc mulți jucători în această vară. Vom face patru sau cinci transferuri. Avem nevoie și de fotbaliști care să intre direct în primul '11'. Trebuie să luăm un atacant. Îi avem pe Kaprof și Lopez, dar avem nevoie și de un pivot. Un atacant mai atletic, dinamic, puternic, să câștigăm talie la faze fixe.

Vom lua cinci jucători, maximum. Doi sau trei titulari și restul jucători de lot. Dar la mine nu există titulari și rezerve. Este Miron, căpitanul echipei, un lider. Însă dacă vă uitați la meciurile noastre, am avut 2-3 titulari constanți.

Restul au fost rotiți în funcție de forma lor și de adversari. E important să avem un grup de 15-16 jucători care să fie foarte bine pregătiți și apropiați valoric”, a spus Bogdan Andone.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?