Liga Campionilor Finala Ligii Campionilor NU va fi organizată în Arabia Saudită

Data publicării:
Facebook UEFA
Facebook UEFA

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a anunţat că nu intenţionează să organizeze finala Ligii Campionilor europeni în Arabia Saudită, informează agenţia DPA.



"Nu în timpul mandatului meu, dar nu voi fi aici pentru totdeauna", a spus Ceferin miercuri în cadrul congresului Spobis dedicat afacerilor din lumea sportului, care are loc la Hamburg.

Recent, federaţiile de fotbal din Spania şi Italia au organizat Supercupele naţionale în Arabia Saudită, ţară care a investit recent miliarde în sport. În fotbal, Liga saudită a atras numeroase vedete de top, printre care portughezul Cristiano Ronaldo, oferindu-le salarii exorbitante.

Cupa Mondială de fotbal din 2034 urmează să se desfăşoare în Arabia Saudită, unde are loc şi o cursă de Formula 1.

Ceferin nu vede, însă Arabia Saudită drept un pericol pentru fotbalul european. El crede că strategia de a transfera mari vedete ale fotbalului nu este cea potrivită, scrie Agerpres.

"Dacă tu cumperi în principal jucători care nu mai pot juca în Europa şi pe care îi plăteşti în plus, vei mai dezvolta tineri jucători?", s-a întrebat preşedintele UEFA.

"Fanii europeni fac două lucruri: îşi urmăresc echipa lor şi echipa naţională. Şi urmăresc competiţii, nu urmăresc jucători", a subliniat Ceferin.

Arabia Saudită a fost criticată intens pentru situaţia legată de drepturile omului şi pentru "sportwashing", utilizarea sportului pentru a distrage atenţia de la problemele interne.

Saudiţii sunt, însă, singurii candidaţi la organizarea Cupei Mondiale din 2034 şi urmează să fie desemnaţi câştigători graţie politicii de rotaţie a FIFA, care prevede că doar state din Asia şi Oceania pot aspira la găzduirea competiţiei în anul respectiv.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel