Cupa României Florin Maxim, antrenorul care a dus-o pe Corvinul în finala Cupei României, rămâne încă 3 ani la Hunedoara

Data publicării:
Captură video
Captură video

Florin Maxim şi-a prelungit contractul cu Corvinul Hunedoara pentru încă 3 ani, după ce a dus echipa în finala Cupei României şi în playoff-ul ligii secunde. Corvinul Hunedoara nu are drept de promovare în Liga 1, dar ar putea primi licenţă UEFA pentru cupele europene. 



"Corvinul, la Maxim(um), pentru încă trei ani! Ne bucurăm să anunţăm prelungirea contractului antrenorului nostru, Florin Maxim, cu încă trei ani! Un oraş, o comunitate, o echipă! Hai, Corvinu'!", au scris cei de la Corvinul Hunedoara pe Facebook. 

Primele declaraţii ale lui Florin Maxim după prelungirea contractului 

"Ca jucător am fost la fel, mi-a plăcut să am continuitate. Am spus-o de fiecare dată, când am fost întrebat dacă au fost oferte, că au fost. 100% ofertele vor veni, dacă ne menţinem pe aceeaşi linie. Dar cât timp simt că ne vom dezvolta aici, la Hunedoara, nu am niciun motiv să plec. Am avut toată susţinerea tuturor. 

Mi s-a acordat încredere, am obţinut promovarea în Liga 2, suntem în primele şase echipe de aici, plus în finala Cupei României. Reînnoirea contractului e un pas normal. Simt că ne putem dezvolta în continuare şi mă pot dezvolta în continuare la Corvinul", a declarat Florin Maxim la conferinţa de presă. 

Corvinul Hunedoara va înfrunta Oţelul Galaţi în finala Cupei României, pe 15 mai, la Sibiu. Elevii lui Florin Maxim au uimit fotbalul românesc în sferturile Cupei, când au eliminat CFR Cluj, cu 4-0. De altfel, acel rezultat a dus şi la despărţirea clujenilor de Adrian Mutu. 

În semifinale, Corvinul Hunedoara a învins FC Voluntari cu 3-1. 

Noul contract al lui Florin Maxim cu Corvinul Hunedoara conţine şi o clauză de reziliere, astfel că orice echipă şi l-ar dori de acum înainte pe antrenorul hunedorenilor va trebui să scoată bani din buzunar pentru a-l lua. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Cupa României




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?