De câteva săptămâni, Florin Tănase și Gigi Becali întreprind des discuții despre posibila revenire a fotbalistului la campioana SuperLigii de anul acesta.
Prezent la palatul lui Gigi Becali după ce a anunțat în prealabil întâlnirea cu „Ferguson”, Florin Tănase a anunțat că îi plac întrevederile cu patronul celor de la FCSB. De asemenea, fostul fotbalist al roș-albaștrilor a spus că îi surâde ideea de a juca în Champions League, dar că decizia va fi luată în maximum două săptămâni.
„Mereu când vin în țară trec pe la dânsul, e o plăcere să mă văd cu el. Am discutat în urmă cu 2-3 luni foarte clar. știe cum a rămas, timpul le va decide pe toate. Nu, nu am vorbit despre un termen fix, dar cu siguranță într-o săptămână, două anunț.
Mă încântă să fiu la echipa cu care am ținut de mic, să joc în Champions League. Acum, jucătorii au evoluat și mă așteptam să iasă campioni, au fost de departe echipa cea mai bună. Nu avea cine să se bată cu ei.
Contează pentru sezonul ce va urma ca echipa să se întărească pentru că o să fie meciuri multe. Sper să își apere și sezonul viitor titlu”, a declarat Florin Tănase, potrivit orangesport.ro.
După ce FCSB a reușit să câștige titlul de campioană a României la fotbal după 9 ani de așteptare, Gigi Becali a anunțat că pregătește noi întăriri la echipă. Patronul roș-albaștrilor dorește să consolideze formația, vizând prestații bune în competițiile europene.
Patronul FCSB a declarat în repetate rânduri că îl vrea înapoi pe Florin Tănase, ultimele declarații oferite de către acesta rezumând că o colaborare va reîncepe curând.
„Vor fi șase-șapte transferuri. Cu Tănase sunt șanse mari, de aproape 90%. 10% rămân dacă își găsește ceva care să-i convină. Dacă nu, el vine. Alibec și Munteanu? Nu am vorbit încă. Stai să înceapă perioada de transferuri”, declara Gigi Becali, despre posibilitatea ca Tănase să îmbrace din nou tricoul roș-albaștrilor.
Gigi Becali a realizat chiar și o clasificare a jucătorilor săi preferați, în fruntea ierarhiei aflându-se același Florin Tănase: „Trebuie să fac pe compartimente...Tănase (n.r. - Florin Tănase), jucătorul care a fost favoritul meu. Portar, ca să spui unul, trebuie să fie cineva de excepție. N-am avut nici portari, nici jucători de mare excepție.”, mai spunea Becali, în urmă cu două săptămâni.
Astfel, rămâne de văzut dacă Florin Tănase va bate palma cu patronul celor de la FCSB și va alege să se reîntoarcă în SuperLiga României.