Fotbal Miliardarul american Todd Boehly ar putea renunţa la Chelsea (presă)

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Miliardarul american și președinte al lui Chelsea, plănuiește să părăsească clubul din Premier League și să își vândă acțiunile, potrivit Bloomberg, citat de L'Equipe.



Miliardarul american Todd Boehly, preşedintele lui Chelsea, intenţionează să plece de la clubul din Premier League şi să-şi vândă acţiunile.

Todd Boehly, care a devenit preşedintele lui Chelsea în 2022, ar putea lua această decizie din cauza relaţiilor complicate cu Behdad Eghbali, coproprietarul grupării londoneze. Între Boehly şi compania de investiţii Clearlake Capital, acţionar majoritar (61,5% din acţiuni), ar exista divergenţe în privinţa politicii ce ar trebui adoptată de Chelsea.

Divergenţele sunt atât de importante, încât americanul în vârstă de 50 de ani ar putea să-şi facă bagajele şi să părăsească Londra. Mai ales fereastra de transferuri din vară se află în centrul acestor dezacorduri.

Cheltuielile mari combinate cu rezultatele sportive sub aşteptări au complicat relaţiile dintre cele două părţi.

Potrivit Bloomberg, 'opiniile diferite cu privire la politica de transferuri a lui Chelsea, evoluţiile slabe ale echipei şi incapacitatea de a progresa în construcţia unui nou stadion au contribuit la ruptură', potrivit Agerpres. 

dcsport Team | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel