Superliga Romaniei Francisco Junior, pe lista neagră la Sepsi. Laszlo Dioszegi vrea să îl dea afară după ce a fost prins băut la volan

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Francisco Junior, în vârstă de 31 de ani, are zilele numărate la Sepsi Sf. Gheorghe. 



"Vreau să vă comunic un lucru foarte important, legat de un jucător de-ai noștri. Tocmai am primit dovada de la poliție, iar lucrurile sunt clare. Junior a fost prins conducând băut. Din acest moment vă spun că noi nu dorim să mai continuăm contractul cu acest jucător. Noi cei de la Sepsi nu toleram așa ceva.

Iar acum, după ce am primit și dovada clară de la poliție, dorim să reziliem contractul cu Junior. Sper să înțeleagă și să accepte rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu noi. Oricum, el nu e trecut de noi pe lista celor care vor merge în cantonament în Antalya. 

Dacă nu înțelege să rezilieze pe cale amiabilă, tot vom găsi o soluție de rupere a contractului cu el. A fost prins conducând la volan după ora 1 noaptea. Vă repet: nu acceptam așa ceva la Sepsi, iar noi vrem să reziliem contractul cu acest fotbalist”, a declarat Laszlo Dioszegi, potrivit Prosport.

Din luna octombrie, de când a fost prins băut la volan, Francisco Junior nu a mai făcut parte din lotul lui Sepsi Sf. Gheorghe. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel