Superliga Romaniei Gălăţenii şi-au făcut autoanaliza după victoria cu FC U Craiova. "Dacă am fi avut 2-0 sau 3-0 în minutul 7, se minunau doar cei care nu erau pe stadion"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Oţelul Galaţi a învins FC U Craiova cu 2-1 în etapa a doua a playout-ului Superligii, şi s-a apropiat la doar 2 puncte de liderul U Cluj. 



La două zile de la victorie, cei de la Oţelul Galaţi şi-au făcut autoanaliza şi au scos în evidenţă faptul că scorul din Bănie putea fi unul mult mai mare. 

"Ne bucurăm de duminică după-amiază încoace, am savurat victoria de la Craiova, acolo unde în acest sezon nu am pierdut și ar fi minunat să continuăm pe aceeași linie și joi seara, în Cupă, însă cel mai mare câștig după acest 2-1 cu FCU 1948 este proba de rezistență psihică trecută în condițiile unor încercări consistente. Am ratat un penalti, am fost egalați contrar cursului jocului și, totuși, am învins. Așa fac echipele puternice.

Reluați meciul din primul minut și urmăriți cât a alergat Oțelul în această deplasare! Și nu se juca oriunde, ci în fieful unui club care, prin investițiile din ultimii ani, își revendica un loc în play-off-ul Superligii, grupare de care trecuserăm în ambele jocuri din sezonul regular. Prin urmare, ne așteptam la cea mai cruntă replică din partea lui Bauza, Chițu, Bahassa și a celorlalți alb-albaștri. Ne așteptam noi, cei de pe margine, căci reprezentanții noștri n-au stat să vadă ce se întâmplă: și-au luat soarta în propriile mâini, mai ales că în această rundă de play-out se întâmplaseră rezultate care strângea lupta din subsol.

Dacă în minutul 7 am fi avut 2 sau 3-0, s-ar fi minunat doar cei care nu erau prezenți pe arena din Bănie, roș-alb-albaștrii atacând cu toate liniile. Furia a continuat cu golul lui Cisotti, “improvizația” din ofensiva lui Dorinel Munteanu, așa cum au numit această mutare comentatorii meciului, punctând cu capul din centrarea perfectă a lui Bodișteanu. Suporterii Oțelului își aduc aminte că Juri venise ca vârf de atac la Galați, când eram în Liga 3, și mai știu cunoscătorii de fotbal că tehnicianul nostru mizează pe polivalența multor jucători din lot. Astfel a câștigat un fundaș dreapta ca Adăscăliței, iar lista poate continua", au scris cei de la Oţelul Galaţi pe site-ul propriu.

Cum a reuşit Bauza să marcheze

"Revenim la căpitanul cu inimă de oțel și plămâni uriași. A obținut un penalty la un contact în marginea careului, tot el a luat balonul pentru a transforma, arătându-le colegilor cât de determinat este, însă a tras pe centru. Popa a respins, iar taberele s-au resetat. Gazdele au prins aripi, gălățenii au încercat să resimtă cât mai puțin șocul. Așa am și primit golul, după o fază de atac care s-a transformat într-o pasă lungă pe Bauza, aflat la centrul terenului, decarul oltenilor scăpând singur cu Pap. Încă un moment delicat, încă o probă grea de trecut de elevii Neamțului.

Dar după pauză tot dunărenii au început tare. Corner Cisotti, cap Ghiocel și Cisse, aflat la câțiva pași de țintă, a trimis cu călcâiul în poartă. Ce gol, ce premiu pentru băieții din centrul defensivei pe care unii îi vedeau învinși încă de la prezentarea echipelor de start! Tot Oțelul a dezvoltat un fotbal rapid, iar Teles a avut măcar două situații colosale de a majora diferența pe tabelă. Am fi meritat și am fi fost scutiți de emoțiile din final, dar poate că atunci n-am mai fi salutat cu atâta entuziasm ieșirea la rampă a lui Eduard Pap. Cel mai nou portar din vestiarul oțelar l-a blocat de două ori în decurs de câteva secunde pe Sidibe, fiind ca un salut de bun venit, și toate cele trei puncte au rămas la noi.

Proba de rezistență psihică a fost trecută, demonstrația continuă. Joi vom fi tot la Craiova, dar în Cupa României", au mai scris gălăţenii. 

Oţelul Galaţi are 23 de puncte acumulate şi este pe locul 9 în clasament, la doar două puncte de liderul U Cluj. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?