UEFA Europa League Gasperini își laudă jucătorii, după cucerirea trofeului Europa League. Xabi Alonso recunoaște: „Atalanta a meritat să câştige”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Cei doi antrenori au oferit declarații după meciul de miercuri seară, în urma căruia Atalanta a învins Bayern Leverkusen, scor 3-0, în finala Europa League.



Antrenorul Gian Piero Gasperini a descris victoria echipei Atalanta drept „un sentiment minunat, o performanță fantastică”, pe când antrenorul germanilor a dat dovadă de fair-play, spunând că adversarul a fost mai bun: „Nu a fost ziua noastră, trebuie să acceptăm. Trebuie să o felicităm pe Atalanta, a meritat să câștige”.

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe Dublin Arena, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.

Gasperini, în culmea fericirii după triumful din Europa League

„Este un sentiment minunat. Băieții au fost incredibili, performanța pe care au realizat-o în seara asta a fost fantastică”, a precizat tehnicianul italienilor.

„Nu te poți mulțumi să te aperi într-un astfel de meci. Noi știam că Leverkusen este foarte puternică în atac, dar poate nu la fel de puternică când e obligată să se apere. și totul a decurs bine de la început. În plus, modul în care am făcut-o contează. În mod categoric am meritat să câștigăm”, a declarat acesta.

„Câștigarea acestui trofeu poate fi considerat a fi unul dintre basmele fotbalului. Nu se rezumă totul la cifre reci. Putem crede și în echipe cu buget mic. Este, poate, apogeul ultimelor sezoane pe care le-am avut. Era deja un lucru important că am ajuns în finală și am făcut acest lucru după ce am trecut de echipe de înalt nivel, am învins-o pe Sporting Lisabona, campioana Portugaliei.

CITEȘTE ȘI UEFA a reacționat în privința arbitrajului, după Atalanta - Leverkusen. Istvan Kovacs, protagonist

Am jucat contra lui Liverpool, când aceasta era pe primul loc în Premier League. Am jucat cu Olympique Marseille, care este o echipă foarte bună, iar în această seară am învins campioana Germaniei. Învingând echipe așa de mari dă strălucire reușitei noastre”, a mai spus tehnicianul italian, care se află la formația triumfătoare din anul 2016.

„Nu cred că suntem o echipă mai bună decât Liverpool sau Juventus, dar în această seară am fost mai buni. Am fost mereu foarte periculoși, am marcat trei goluri incredibile și am mai avut ocazii de a marca, deci cred că am făcut o treabă bună”, a concluzionat Gasperini.

Atalanta a intrat, prin cucerirea trofeului Europa League, într-un grup de cluburi care au câștigat o cupă europeană fără a fi vreodată campioane în țările lor: Parma, Villarreal, West Ham United sau Real Zaragoza.

Xabi Alonso recunoaște prestația bună a adversarului

„Nu am reușit să ne facem jocul nostru, iar ei au fost mai buni la toate. Intensitatea Atalantei a fost mai mare. Nu am reușit să ne facem așa cum am dorit jocul de pase în terenul lor.

Toată echipa a dat totul, dar nu a fost suficient, trebuie să acceptăm. Vom folosi această decepție pentru finala noastră de sâmbătă din Cupa Germaniei”, a adăugat Alonso.

Echipa italiană a câștigat primul său trofeu european și a pus capăt unei serii de 51 de meciuri fără înfrângere în toate competițiile pe care a avut-o proaspăta campioană din Bundesliga în acest sezon.

Eroul serii a fost atacantul nigerian Ademola Lookman, care a reușit un hat-trick (12, 26, 75), potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Europa League




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?