Echipa nationala Gică Hagi, discurs manifest despre Ianis. "Dacă aş fi antrenor la o echipă mare, ar fi primul pe care l-aş lua. Cu mine a fost cel mai bun"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Gheorghe Hagi, managerul celor de la Farul Constanţa, a vorbit din nou despre cariera fiului său, Ianis, cu o lună înainte de turneul final al Campionatului European. Acesta spune că l-ar transfera imediat pe Ianis Hagi la o echipă mare din La Liga, însă dă de înţeles şi că fotbalul este imprevizibil, folosindu-l ca exemplu pe... Toni Kroos. 



Ianis Hagi a fost titular la Deportivo Alaves cu Real Madrid, în înfrângerea cu 5-0 de pe Santiago Bernabeu şi s-a făcut remarcat prin mai multe ocazii avute la poarta lui Thibault Courtois. În meciul următor, însă, Ianis a intrat doar pe final şi a atins mingea de doar 3 ori. 

"Prima oară, Ianis trebuie să meargă la Campionatul European. Apoi, vom vedea în vară ce va face. Mai are un an de contract la Rangers. Deocamdată, Ianis a fost la un club enorm, foarte mare. Rangers. Şi a ieşit cel mai bun tânăr jucător în anul în care au câştigat campionatul. Ianis este printre puţinii jucători români care au meciuri în Europa. El, dacă a demonstrat la lotul naţional, în toate meciurile internaţionale, venind după o accidentare foarte, foarte gravă... A venit şi a jucat foarte multe meciuri într-un an de tranziţie. A făcut foarte bine, a arătat că are valoare, mai ales la ultimul meci, cu Real Madrid, în deplasare. Nu jucase de mult, nu avea ritm. Echipa a pierdut, nu el. El a fost foarte bun, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. A avut cele mai multe şuturi la poartă. 

În fotbal, contează foarte mult echipa. Ca să câştigi un meci, trebuie să îl câştigi colectiv. Jucătorul face diferenţa dacă echipa excelează. El doar a fost împrumutat la Alaves acum. Sunt foarte multe oportunităţi. Cu Rangers are încă un an contract, şi apoi vom vedea. Prima dată are Campionatul European. 

În fotbal există mult imprevizibil. Aţi văzut azi, Toni Kroos azi a anunţat că se retrage. Deci în fotbal totul e posibil. Nu putem vorbi prea multe înainte. Se poate întâmpla orice mâine. Chiar dacă încerci să anticipezi anumite lucruri, nu poţi şti totul, sunt multe necunoscute", a declarat Gheorghe Hagi la Fotbal Club.

"Cu mine a fost cel mai bun"

"Dacă aş antrena o echipă mare, primul l-aş semna pe el. Nu sunt subiectiv. Eu am făcut lucrurile acestea. El cu mine a fost cel mai bun. Chiar dacă în România avea 17-18 ani. A devenit cel mai bun jucător", a mai spus Gheorghe Hagi. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?