Echipa nationala Hagi, după meciul Generației de Aur: Publicul a fost iar lângă noi, pentru că e greu să uite performanţele pe care le-am făcut

Data actualizării: | Data publicării:
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Sâmbătă seara, Arena Națională a fost martora unui eveniment deosebit, meciul de retragere al Generației de Aur a fotbalului românesc, după care fostul căpitan al echipei naționale, Gheorghe Hagi, a făcut o serie de declarații emoționante.



Hagi a subliniat că el și colegii săi au jucat acest meci dedicat exclusiv suporterilor, încercând să dea totul pe teren, în ciuda diferenței de vârstă față de adversarii lor. "Nu e o retragere, am încercat să facem un eveniment care spun eu că a ieșit foarte bine. Noi am jucat fotbal pentru suporteri și am încercat să dăm totul, atât cât am putut, pentru că suntem mult mai mari ca adversarii. Sunt niște ani buni diferență. Publicul a fost iar lângă noi, pentru că e greu să uite performanțele pe care le-am făcut noi. Pe mine ce m-a frapat a fost că toți au venit cu copii. Am văzut foarte mulți copii în tribune, asta înseamnă că noi chiar am făcut ceva, chiar dacă anii au trecut. Lumea nu ne uită", a declarat liderul Generației de Aur.

Referitor la dificultatea de a juca fotbal la o vârstă înaintată, Hagi a adăugat: "Despre fotbal e mai ușor să vorbești, dar e mai greu să-l joci. Asta am simțit toți astăzi. Pentru foștii jucători e mai greu să joace. Mulți dintre noi suntem antrenori, iar azi a fost o zi bună la care să reflectăm la anumite lucruri. Am înțeles în seara asta că fotbalul e foarte greu și că trebuie să fii foarte bine pregătit. Asta trebuie să transmit jucătorilor tineri că degeaba ai talent, degeaba ai minte, degeaba stai bine în teren dacă nu te duce corpul".

Hagi a fost deosebit de impresionat de prestația brazilianului Maicon: "Adversarii din această seară au fost foarte buni. Au fost însă mai blânzi... Maicon e ceva de n-am văzut. Parcă încă mai joacă, parcă acum e la Inter. E așa de puternic, dublu cât noi. Nu am văzut așa ceva. A fost super. În prima repriză adversarii au avut o echipă foarte bună, net superioară nouă. La noi s-a văzut că avem o vârstă și ne-am mișcat mai greu. Dar am arătat că mai avem calitate, s-a dat și penalty-ul ăla, până la urmă a fost bine. Toată lumea a vrut să câștige, pentru că pe teren au fost numai campioni. Suntem fericiți însă că toți am ieșit sănătoși, fără accidentări".

Optimist în privința viitorului echipei naționale, fostul căpitan a declarat că România poate depăși faza grupelor și chiar atinge semifinalele Campionatului European din acest an. "Avem o echipă națională foarte talentată, nu degeaba a ajuns la Campionatul European. Are încredere mare. Cred că fără minge trebuie să alerge de două ori mai mult, pentru că fotbal cu mingea știu. Și dacă vor sta bine în teren vor face rezultate surprinzătoare la EURO. Eu am încredere că naționala va trece de grupe și va ajunge acolo unde a ajuns și la Under-21 (n.r. - în semifinale la CE 2019)", a precizat Hagi.

Meciul s-a încheiat cu victoria României, scor 3-2, într-o seară ce a stabilit un record de asistență pe Arena Națională, cu 54.967 spectatori. Golurile au fost marcate de Basarab Panduru (40), Gheorghe Hagi (63 - penalty) și Constantin Gâlcă (72), în timp ce pentru selecționata mondială au înscris Rivaldo (21) și Goran Pandev (28).

Cea mai mare performanță a echipei naționale de fotbal a României rămâne sfertul de finală de la Cupa Mondială din SUA 1994, când "tricolorii" au pierdut la loviturile de departajare cu 4-5 în fața Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială Argentina, cu 3-2.

dcsport Team | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?