Fotbal Ianis Hagi a primit nota 3 după înfrângerea lui Alaves cu Real Madrid

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Real Madrid s-a impus în faţa lui Deportivo Alaves în La Liga şi iernează pe primul loc în clasament. Victoria contra echipei lui Ianis Hagi a venit în prelungiri, după ce galacticii au jucat aproape o repriză cu un om în minus. Ianis Hagi, intrat la cinci minute după eliminarea fundaşului echipei blanco, a fost notat cu 3 de jurnaliştii spanioli. 



Real Madrid a preluat conducerea în campionatul de fotbal al Spaniei, după ce a reuşit să învingă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia Deportivo Alaves, joi seară, în cadrul etapei a 18-a a sezonului, ultima din 2023.

Madrilenii au marcat golul victoriei în minutele adiţionale, prin Lucas Vazquez, care a trimis mingea cu capul în poartă, la un corner executat de Tony Kroos (90+2).

Real a evoluat în inferioritate numerică din minutul 54, după eliminarea căpitanului său Nacho Fernandez, care a văzut cartonaşul roşu pentru o intrare dură asupra atacantului gazdelor Samuel Omorodion.

Românul Ianis Hagi a fost rezervă la Alaves şi a intrat în joc în minutul 59.

În urma acestui succes, Real Madrid a depăşit la golaveraj fostul lider al clasamentului, Girona, care a remizat în deplasare cu Betis Sevilla (scor 1-1), după ce a condus cu 1-0 până în minutul 88.

Următoarea etapă din Primera Divison se va desfăşura pe 2, 3 şi 4 ianuarie 2024, scrie Agerpres.

Ianis Hagi a primit nota 3

 

"A intrat pe teren şi trebuia să fie un şoc, dar nu a fost unul pozitiv. Nu a oferit lui Alaves ceea ce trebuia, chiar şi în superioritate numerică, şi a fost depăşit în mod repetate. Trebuie să ofere mult mai multe după această pauză", au scris cei de la noticiadealava.es.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel