Fotbal international Ianis Hagi, mai multe minute petrecute pe teren în meciul cu Girona

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Jucătorul român de 25 de ani a fost introdus în cea de-a doua repriză a meciului dintre Alaves și Girona, încheiat cu o remiză, scor 2-2.



Ianis Hagi a prins mai multe minute pe teren

Internaționalul român Ianis Hagi, introdus în minutul 63, a jucat ceva mai mult de o jumătate de oră în meciul de vineri al lui Alaves, 2-2 pe teren propriu cu Girona în prologul etapei a 35-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Ianis, care a rămas pe banca de rezerve la precedentele cinci meciuri ale lui Alaves, a contribuit la ultimul gol al partidei, înscris foarte târziu, în minutul 90+9, de Jon Guridi. Același Guridi reușise primul gol al gazdelor, în minutul 12.

Girona a marcat prin Eric Garcia, în minutul 4, și Yangel Herrera, în minutul 44. Golurile oaspeților au venit în urma unor pase ale lui Viktor Țigankov și Artem Dovbik, oameni de bază ai naționalei Ucrainei, una dintre adversarele României la EURO 2024.

În clasamentul din acest moment, Alaves este pe locul 11, cu 42 de puncte. Formația Gironei, care era deja sigură de prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, este pe poziția a doua, cu 75 de puncte, la două puncte de următoarea clasată, FC Barcelona, ce are un meci mai puțin disputat.

Real Madrid, care a devenit în etapa trecută campioană a Spaniei pentru a 36-a oară, are 87 de puncte după 34 de jocuri, potrivit Agerpres.

Fiul lui Gică Hagi, așteptat la Galatasaray

În ultimele luni au apărut mai multe informații potrivit cărora Ianis Hagi, fotbalist împrumutat de Glasgow Rangers la Deportivo Alaves, ar urma să se transfere din vară la Galatasaray Istanbul, echipa unde tatăl său a scris istorie. Hasan Kabze, fost atacant în naționala Turciei, spunea, în exclusivitate pentru DCSport, că Ianis ar fi văzut ca pe un idol de fanii turci doar pentru că poartă numele „Regelui”. 

„Din ADN-ul lui Hagi nu are cum să nu iasă ceva bun. Sper ca Ianis Hagi să aibă o carieră bună pe viitor și sper să vină la Galatasaray, pentru că toată lumea e fan Hagi acolo. Dacă e cel puțin pe jumătate cât tatăl lui, va fi perfect pentru Galatasaray.

În Turcia, când jucam eu, jucătorii talentați își arătau mai des calitățile. Acum e mai mult joc tactic, fotbalul începe de la portar, toată lumea vrea să joace ca Guardiola. Dar asta se poate numai dacă ai jucătorii potriviți”, a declarat Hasan Kabze.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE Cum sunt văzuți Denis Drăguș și Alex Maxim în fotbalul turc? Ianis Hagi, eroul viitorului pe Ali Sami Yen? Interviu cu Hasan Kabze, fost atacant în naționala Turciei

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?